V. BOTEA: SCHIMBĂRILE LEGATE DE PROGRAMA PENTRU EXAMENELE NAȚIONALE ERAU NECESARE. NOI AVEM ÎN VEDERE BINELE ELEVILOR ȘI NU NE JUCĂM NICI CU SĂNĂTATEA LOR FIZICĂ, NICI CU SĂNĂTATEA LOR EMOȚIONALĂ

Decizia ca Evaluarea Națională și Bacalaureatul din acest an să se dea doar din materia aferentă semestrului I care a fost parcursă până la suspendarea cursurilor din cauza pandemiei de coronavirus, este una firească și oportună – este declarația inspectorului școlar general al Brăilei, Viorel Botea.

El spune că era normal ca programa pentru examenele naționale să nu cuprinde materia aferentă semestrului II, dat fiind că este o situatie deosebită din toate punctele de vedere, iar elevii din anii terminali sunt oricum puternic afectați emoțional de ceea ce se întâmplă în această perioadă: „În discuțiile pe care noi le-am avut atât cu părinții, cât și cu reprezentanții elevilor, dar și cu colegii profesori, cu toții am ajuns la următoarea concluzie: pentru ca elevii de clasa a VIII-a și a XII-a să nu spună că această materie din semestrul II nu a putut fi parcursă în mod corespunzător din cauza situației generate de pandemie, care a creat o stare emoțională deosebită în rândul tuturor – și este absolut normal – și din cauză că se predă într-un ritm mai alert în perioada de vară și condițiile nu sunt cele mai bune pentru ca la 35 de grade Celsius să faci matematică, de exemplu, este necesar să se facă niște schimbări, în raport cu procedura obișnuită. Ca atare, s-a decis ca aceste examene să se dea din materia predată până acum, până la momentul suspendării cursurilor. Nu ne dorim să afectăm elevii nici emoțional și nici educativ, este mai bine să procedăm așa”.

Întrebat dacă aceasta este o decizie definitivă sau este posibil ca peste ceva timp, când se va reveni la cursuri, Ministerul Educației să revină asupra hotărârii cu privire la programa pentru examene, Botea a răspuns: „Noi am discutat si despre unele modificări legate de elevii din celelalte clase: ei nu vor da teză și nu vor fi ascultați din materia aferentă semestrului II.

Nu se pune problema să se revină asupra acestei decizii. Noi avem în vedere binele elevilor și nu ne jucăm nici cu sănătatea lor fizică, nici cu sănătatea lor emoțională.

Noi, dascălii, formăm acești copii și ei au și o latură emoțională de care trebuie să ținem cont. Știm cu toții că pentru elevii de clasa a VIII-a și cei de clasa a XII-a nu este ușor nici în condiții normale, fiindcă sunt niște examene importante; cu atât mai dificil le este în aceste condiții în care s-au suspendat cursurile și există o stare de incertitudine. Nu ne jucăm cu astfel de lucruri”.