BOBOC: ACTIVITATEA ÎN PIEȚE SE VA REORGANIZA – VOR FI REALOCATE TARABELE ÎN AȘA FEL, ÎNCÂT SĂ SE EVITE AGLOMERAREA CUMPĂRĂTORILOR

Prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, anunță că a discutat cu reprezentanții Administrației Târgurilor și Piețelor, pentru a solicita găsirea unor variante de lucru care să vină în sprijinul micilor producători și comerciați din piețe, care sunt puternic afectați, ca urmare a restrucțiilor impuse populației,  pentru prevenirea îmbolnăvirilor de COVID-19.

Boboc precizează într-o postare făcută astăzi pe o rețea de socializare: „Micii producătorii și comercianții din piețe trebuie sprijiniți pentru continuarea activității.

La sesizarea micilor producători am demarat discuții cu reprezentanții SC APT SA Brăila și am identificat soluții care să respecte reglementările Ordonanțelor Militare, astfel încât micii producători și agenții economici din piețe să-și poată desfășura, în continuare, activitatea, oricum afectată de fluxul mai mic de cumpărători.

Practic, prin măsuri administrative, cu informarea Poliției, activitatea se va reorganiza, astfel încât modulele din piețe vor fi utilizate ca spații de depozitare, având în vedere suprafațele insuficiente pentru asigurarea distanțelor recomandate, mărfurile urmând a fi vândute prin redistribuirea și alocarea tarabelor, astfel încât să se asigure condițiile necesare evitării aglomerării cumpărătorilor.

Astfel, conducerea APT SA va lua de urgență măsurile necesare continuării activității”.