MANAGERUL SAJ BRĂILA: NE PREGĂTIM CÂT PUTEM DE BINE, PENTRU A FACE FAȚĂ SOLICITĂRILOR. NE DESFĂȘURĂM ACTIVITATEA CU TOATĂ PROMPTITUDINEA, CORECTITUDINEA ȘI OMENIA DE CARE SUNTEM CAPABILI

Managerul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Brăila, dr. Viorica Iuga, declară că a luat toate măsurile pentru ca personalul din subordinea sa să fie protejat atunci când intervine la diverse cazuri și să nu se infecteze cu coronavirus. Dr. Iuga a precizat că tot personalul are acces la echipament de protecție biologică și că există ambulanțe de toate tipurile dedicate intervențiilor în cazul persoanelor suspecte de coronavirus, ale căror echipajele sunt protejate corespunzător.

Viorica Iuga a dat câteva detalii și cu privire la modul în cazul asistentei SAJ care s-a infectat cu coronavirus: „Colega noastră asistentă s-a deplasat la un caz de traumatism casnic, o fractură de membru superior, în data de 15 martie, la o pacientă care a negat că ar fi fost în contact cu persoane bolnave sau că s-ar fi întors din zone afectate de coronavirus în ultimele 14 zile. La spital, pacienta a afirmat că ar fi în izolare la domiciliu, fapt care a fost infirmat de DSP Brăila. A afirmat după aceea că a venit din Anglia cu 7 zile în urmă, aproximativ 8 martie.

Asistenta noastră a intrat în concediu medical ulterior, din data de 27 martie, cu probleme digestive. În 30 martie a fost sunată, am întrebat-o ce mai face, a zis că prezintă febră de 3 zile, diaree. Am considerat că se încadrează la un caz suspect de COVID -19 și am trimis un echipaj B cu echipament de protecție complet. Pe data de 31 martie am primit rezultatul ca fiind pozitivă COVID, iar din data de 1 aprilie am izolat la domiciliu întreaga tură, asistenți medicali și ambulanțieri.

Acum sigur că ne confruntăm cu un deficit de personal care ar putea crește cu fiecare zi, pentru că se mai pot repeta situațiile astea…

Dispecerii noștri, operatorii de urgență și coordonatorii medicali din dispeceratul integrat sunt instruiți să întrebe pacienții despre ceea ce prezintă ca probleme medicale, dar și despre contactele cu persoane suspecte de coronavirus sau  care vin din zone confirmate cu coronavirus. Ca rezultat al acestor informații primite, echipăm personalul după cum este cazul.

Echipamente individuale de protecție avem acum suficiente, sunt distribuite atât prin achiziția noastră, dar și prin achiziția centralizată a Ministerului de Interne, a Ministerului Sănătații și repartizate prin ISU. Tot personalul are echipament de protecție biologică accesibil. Nu se păstrează nimic sub cheie, totul este accesibil, atât într-un depozit al nostru, pe timp de zi – și toată lumea are acces acolo -, iar în perioadele de noapte există cutii complete în mașini.

Am dedicat niște ambulanțe de toate tipurile pentru recoltări de probe, pentru transport al persoanelor la zonele de carantină sau de izolare, pentru transportul celor care prezintă simptome, etc. Echipajele acestea sunt protejate corespunzător. Ne pregătim cât putem mai bine, ca să putem face față tuturor solicitărilor, de toate tipurile.

Tot personalul este la lucru, conform graficului. Ne desfășurăm activitatea cu toată promptitudinea, cu toată corectitudinea, cu toată omenia de care suntem capabili”.