DĂNĂILĂ: TOATĂ LUMEA AR TREBUI SĂ-I MULȚUMEASCĂ PRIMARULUI DRAGOMIR, PENTRU CĂ ÎN CURÂND TOT CORPUL B AL SPITALULUI JUDEȚEAN SE VA UMPLE CU PACIENȚI CU COVID

Președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, îl acuză pe primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD), că „a încercat să mușamalizeze apariția unui focar de COVID în structurile Primăriei Brăila”.

Liderul liberal afirmă într-un comunicat dat publicității că „a aflat filmul evenimentelor de la mai multe persoane care lucrează în Primărie și care se tem pentru sănătatea lor” și îl acuză pe edilul șef că i-ar fi recomandat salariatului de la Direcția de Strategii care se simțea rău să meargă să-și facă testul pentru depistarea COVID-19 la o clinică privată, nu la Spitalul Județean, că „probabil” a făcut presiuni asupra clinicii respective pentru a nu anunța Direcția de Sănătate Publică despre faptul că a făcut acel test și apoi, că ar fi făcut presiuni asupra clinicii să nu anunțe DSP că testul a fost pozitiv: „Încă din data de 11 mai, unul din angajații  Direcției de Strategii din cadrul Primăriei Brăila a manifestat simptome similare cu cele ale pacienților infectați cu COVID 19.

Deși i s-a adus la cunoștință primarului această situație, a ales să MUȘAMALIZEZE acest caz, în speranța că persoana  respectivă nu este purtătorul acestui virus. Din păcate pentru acest pacient, pentru familie, pentru colegii lui de muncă, pentru familiile acestora și pentru toți cei care au intrat în contact cu el, acum urmează o perioadă de incertitudine  de teamă și de izolare.

Filmul evenimentelor pe care l-am aflat de la mai multe persoane care lucrează în Primărie și care se tem pentru sănătatea lor este:

1.În data de 7-8 mai, angajatul Direcției de Strategii a început să aibă simptomele unei răceli, venind în continuare la serviciu.

2.În săptămâna următoare la recomandarea primarului nu a mers la spital PENTRU A-SI  FACE TESTUL DE COVID, ci a ales să mergă la o clinică privată pentru a-și efectua testul.

3.Fără să respecte protocolul, clinica privată nu a înștiințat DSP-ul cu privire la efectuarea acestui test, probabil tot la presiunea politică a primarului.

4.Pacientului i s-a recomandat de către medicul de familie să rămână în izolare până la primirea rezultatului.

5.Între timp, rezultatul testului este POZITIV. Nici de această dată clinica privată nu aduce la cunoștință DSP-ului rezultatul testului, tot la presiunea politică a primarului Dragomir.

6.Pacientul purtător a continuat să rămână la domiciliu, infectând în această perioadă alte persoane, inclusiv unele din categoriile vulnerabile.

În încercarea de a se disculpa, atunci când situația a devenit  critică și a înțeles că Primăria o să devină un focar de COVID, primarul Dragomir a anunțat că vrea să fie transparent. Bineînțeles că pe toți cei care pot fi afectați de această situație nu îi interesează transparența primarului, ci îi interesează ca instituțiile statului să-și facă treaba și să-i protejeze  în fața acestor abuzuri.

Am avut o discuție cu prefectul Brăilei, Catălin Boboc, legat de acest subiect, care trebuie tratat cu maximă seriozitate și sunt convins că ancheta care se va derula cu privire la acest subiect va scoate la iveală toate adevărurile pe care primarul a încercat să le ascundă.

Probabil că și această încercare de mușamalizare a unei situații extrem de grave face parte tot din strategia de «menținere» a județului Brăila în zona curată (fără pacienți cu COVID).

Toată lumea ar trebui să-i mulțumească  domnului primar, pentru că în curând tot corpul B (Spitalul 3) al Spitalului Județean, care până acum a fost gol, se va umple”.