INSPECTORUL ȘCOLAR GENERAL BOTEA, DUPĂ ÎNCEPEREA CURSURILOR LA ȘCOALĂ: SĂ ȘTIȚI CĂ TUTUROR LE ERA DOR DE ȘCOALĂ, NU NUMAI ELEVILOR! COPIII CHIAR AU SPUS CĂ LE ERA DOR DE COLEGI, LE ERA DOR SĂ FIE ÎMPREUNĂ

Inspectorul școlar general al Brăilei, Viorel Botea, anunță că până la acest moment, cursurile de pregătire care au loc în școli începând din data de 2 iunie s-au desfășurat în condiții bune, cu respectarea tuturor normelor sanitare și nu s-au înregistrat niciun fel de probleme. Mai exact, este vorba despre cursurile destinate elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a care vor intra în examenele naționale și cărora li s-a oferit posibilitatea să facă recapitularea materiei la clasă, față în față cu profesorii, astfel încât să poată să-și lămurească toate eventualele neclarități.

După cum a anunțat șeful ISJ înainte de începerea acestor cursuri, 80% dintre elevii brăileni (adică aproximativ 4.300 de copii) din clasele a VIII-a și a XII-a au dorit să participe la aceste ore, restul preferând să se rezume la cursurile online.

„Totul s-a desfășurat conform programului stabilit, cu respectarea tuturor normelor de protecție impuse, astfel încât copiii, dar și personalul didactic și nedidactic să fie în siguranță. Numărul elevilor de clasa a VIII-a și a XII-a care au participat la cursuri este puțin mai mic decât numărul celor care au anunțat inițial că vor veni, dat fiind că până la urmă, unii dintre ei nu au mai dorit să vină la școală. Cu acești elevi, ca și cu ceilalți, care au anunțat de la bun început că nu doresc să participe la programul de pregătire de la școală, s-au desfășurat în continuare cursuri online. ISJ, prin inspectorii școlari, dar și directorii de școli, au monitorizat aceste activități online, astfel încât să fim siguri că toți elevii de clasa a VIII-a și a XII-a au avut posibilitatea să facă recapitulări ale materiei de examen, pentru a fi cât mai bine pregătiți”, ne-a declarat Viorel Botea.

L-am întrebat pe șeful ISJ Brăila ce semnale a primit după începerea cursurilor, dacă este adevărat că elevilor le era dor de școală, iar acesta ne-a declarat: „Eu nu am avut ore, pentru că nu am elevi de clasa a XII-a, dar pot să vă spun că soția mea a participat la aceste cursuri. Și să știți că tuturor le era dor de școală, nu numai elevilor! Copiii chiar spuneau că le era dor de colegi, le era dor să fie împreună și atât cei de clasa a VIII-a, cât și cei de clasa a XII-a spuneau că își doresc să aibă măcar banchetul de final de an, ca să se mai adune o dată împreună. Le-am explicat că după terminarea stării de alertă, dacă se va intra într-o normalitate, ca să spun așa, din punct de vedere al interacțiunilor sociale, vor putea organiza și astfel de activități de final de ciclu. Deocamdată, i-am rugat pe toți copiii și pe profesori, prin intermediul directorilor, să mai aibă puțină răbdare și să ne concentrăm pe partea de examene. Dorința mea este să îi vedem pe toți sănătoși și cât mai bine pregătiți la examene. După ce terminăm cu examenele, vom vedea dacă și în ce condiții se vor putea desfășura banchetele de final de ciclu”.