JUDEȚUL BRĂILA, 4 IUNIE – 22 PERSOANE CONFIRMATE CU CORONAVIRUS

Instituția Prefectului anunță că astăzi, 4 iunie, la nivelul județului Brăila sunt monitorizate 1.987 de persoane aflate în izolare voluntară și 43 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Alte 6.362 de persoane au ieșit din autoizolare la încheierea celor 14 zile și 1118 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată.

De asemenea, conform raportării DSP, de la începutul pandemiei de coronavirus, la Brăila 44 de persoane au fost confirmate pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, dintre care 22 au fost declarate vindecate și externate.

În ceea ce privește noile cazuri, este vorba despre o angajată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila care a fost testată pe data de 2 iunie, iar rezultatul a fost pozitiv. În urma anchetei epidemiologice, 7 persoane care au  fost în contact direct cu pacienta confirmată au fost izolate într-un apartament de tip familial.

Al doilea caz este un bărbat din municipiu care locuiește singur, fără contacți, acesta fiind internat în Spitalul Județean de Urgența Brăila în cursul zilei de miercuri, 3 iunie.

În data de 3 iunie polițiștii au acționat în sistem integrat, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID–19. Astfel, potrivit IPJ Brăila, în ultimele 24 de ore a fost verificat modul de respectare a măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă în cazul a 943 de persoane.