PREFECTUL BOBOC: DSP NU ARE MEDIC EPIDEMIOLOG NU PENTRU CĂ AR FI ŢINUT NIŞTE POSTURI BLOCATE. S-AU ORGANIZAT CONCURSURI, DAR NU SE PREZINTĂ NIMENI, FIINDCĂ SALARIILE SUNT MICI

Direcția de Sănătate Publică nu are medic epidemiolog pentru că salariile sunt mici la această instituție și nu este nimeni interesat de acel post – este explicația dată de prefectul Brăilei, Cătălin Boboc, pentru situația complicată de la DSP.

Prefectul a făcut acest comentariu în contextul în care zilele acestea îi expiră detașarea dr. Andreia Gavrilescu pe postul de medic epidemiolog la DSP Brăila, iar acest lucru este o mare problemă, dat fiindcă încă nu s-a încheiat oficial pandemia de coronavirus este este absolută nevoie de un medic epidemiolog la DSP, care să gestioneze situația în continuare.

Boboc a spus că de-a lungul timpului s-au organizat mai multe concursuri la DSP pentru ocuparea postului respectiv, însă nu s-a prezentat nimeni:  “Domnul doctor Ciochină (Gabriel Ciochină, directorul DSP Brăila – n.r.) a scos aproape încontinuu postul la concurs. Se încheie perioada, nu vin oamenii (candidați – n.r), iarăşi îl scot la concurs.

La DSP e o situaţie: salariile sunt foarte mici, medicii sunt destul de puţini, biologii şi ce le mai trebuie lor sunt foarte puţini. Salariile sunt extraordinar de mici, nemotivante şi nu se înscrie nimeni la concurs. Nu e că a ţinut nişte posturi blocate şi nu le-a scos la concurs. Nu, le-a scos la concurs încontinuu, încontinuu”.

Amintim că în județul Brăila, în afara dr. Andreia Gavrilescu, mai există doar un medic epidemiolog – Delia Râşnoveanu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.