PREFECTUL BOBOC, ÎNTREBAT DE CE NU A SCHIMBAT-O DIN FUNCȚIE PE DELIA RÂȘNOVEANU ÎN PERIOADA STĂRII DE URGENȚĂ: ERA NEPOTRIVIT SĂ SCHIMBI UN OM PENTRU 5 ZILE, CA APOI SĂ SE ÎNTOARCĂ ȘI SĂ-ȘI CONTINUE ACTIVITATEA

Prefectul Cătălin Boboc, declară că în ciuda nemulțumirilor proprii, precum și a solicitărilor repetate ale unor liberali brăileni, nu a schimbat-o pe din funcție pe Delia Râșnoveanu, managerul Spitalului Județean, pe perioada stării de urgență, fiindcă ea oricum ar fi fost adusă înapoi, după aceea.

Boboc a spus într-o conferință de presă că pe perioada stării de urgență, când spitalele erau în subordinea Ministerului Sănătății, a discutat cu ministrul Nelu Tătaru despre managerul Râșnoveanu, însă mai erau doar câteva zile până când se intra în starea de alertă, când spitalele reveneau în subordinea consiliilor județene și a considerat că pentru câteva zile nu avea rost să se mai ia o astfel de măsură. Prefectul a lăsat astfel să se înțeleagă că odată ce spitalul ar fi revenit în subordinea CJ Brăila, Delia Râșnoveanu (PSD) ar fi fost repusă în funcție de PSD, partid aflat la putere în plan local: „Eu nu am luat decizii și nu am făcut propuneri bazându-mă pe sfaturi sau recomandari, nici pe motive subiective. O bună perioadă de timp lucrurile au funcționat cât de cât (în colaborarea sa cu managerul Râșnoveanu – n.r). Vreau să știți că aproximativ cu o săptămână înainte să înceteze starea de urgență am avut o discuție cu ministrul Sănătății pe subiectul acesta, i-am semnalat niște sincope în comunicare și în colaborare. Din păcate, știți că s-a încheiat pe 14 starea de urgență și orice decizie cu privire la schimbarea managerului Spitalului Județean era tardivă și era și nepotrivit să schimbi un om pentru 5 zile, ca apoi să se întoarcă și să-și continue activitatea.

Pe perioada stării de urgență Delia Râșnoveanu ar fi fost cel mult suspendată. Dar nu vreau să discut despre ce ar fi fost sau ce ar fi putut fi… Lucrurile sunt închise deja. Eu am avut și mi-am exprimat câteva nemulțumiri cu privire la comunicare, în primul rând – comunicare și colaborare”.