PREFECTUL BOBOC: NU VREAU SĂ CRED CĂ PREȘEDINTELE CJ NU VREA SĂ SE REIA ACTIVITATEA ÎN CORPUL B AL SPITALULUI JUDEȚEAN PENTRU CĂ DOREȘTE SĂ ÎNCEAPĂ REABILITAREA, SĂ «DEA CU RUJ PE BUZE» CORPUL B, ÎNAINTE DE CAMPANIA ELECTORALĂ

Pefectul Brăilei, Cătălin Boboc, acuză conducerea Spitalului Județean și pe președintele CJ, Iulian Chiriac, că încearcă prin orice mijloace să întârzie transformarea Corpului E al spitalului în suport COVID și revenirea Corpului B (actual suport COVID) la activitățile medicale de dinainte de criza coronavirusului.

Boboc spune că a venit personal cu propunerea de a transforma Corpul E în support COVID pe 12 mai și abia după două săptămâni conducerea Spitalului Județean a transmis la Direcția de Sănătate Publică o serie de documente și solicitarea ca DSP să-și dea avizul. În plus, afirmă prefectul, nici măcar nu s-au transmis documentele corecte, ci „niște bălării” care nu au nicio legătură cu subiectul și nu pot fi avizate.

Boboc sugerează că este posibil ca, de fapt, în ciuda declarațiilior publice pe care le face, Chiriac (PSD) să își dorească să țină Corpul B în continuare fără pacienți, pentru ca să se apuce de renovarea clădirii exact înainte de campania electorală:  “Pe 12 mai am avut o discuţie cu ministrul Sănătăţii, cu domnul director Ciochină şi am convenit că trebuie şi se pot lua nişte măsuri, astfel încât spitalul să fie pregătit pentru reluarea activităţilor şi consultaţiilor din ambulator. În urma discuţiilor, am făcut o propunere foarte simplă: pregătirea unui corp care să poată deveni secţie de sprijin, dacă lucrurile vor escalada.

Am văzut şi eu declaraţia preşedintelui CJ, care a «mutat pisica», dacă vreţi, în curtea DSP. Aşa se întâmplă, când nu ştii, nu poţi sau nu vrei să faci ceva, cauţi scuze sau vinovaţi. Văzând declaraţiile acestea, marţi am avut o discuţie cu domnul Ciochină – chiar doream să verific dacă acolo lucrurile sunt blocate. De pe 12 mai, până când au transmis cei de la spital documentul către DSP au trecut două săptămâni. La DSP, ce credeţi, nu a ajuns o solicitare cu privire la adăugarea unor paturi din corpul E şi acesta să devină spital suport, ci a ajuns o solicitare pentru modificarea structurii spitalului! Îmi e greu să cred că doamna Râşnoveanu şi domnul Chiriac nu ştiu că în perioada aceasta structura spitalului se modifică doar la minister…

Spitalul poate modifica structura când doreşte, cum doreşte, nu e treaba mea, nu mă bag. Dar în contextul dat, la cum arată acele documente, dacă nu e incompetenţă gravă, atunci e rea-voinţă. «Hai să facem documentul în felul acesta, pentru că sigur nu va fi aprobat!»… Şi nu vreau să cred că nu reluăm activitatea în Corpul B pentru că trebuie să începem şi noi reabilitarea, să «dăm cu ruj pe buze» Corpul B. Nu vreau să cred asta, nu vreau să cred că nu vrem să ocupăm Corpul E pentru că vrem să începem reabilitarea din corpul A, pentru că se apropie campania electorală.”.