PRIMARUL DRAGOMIR: FINANȚAREA CULTELOR RELIGIOASE NU PRIVEȘTE ACȚIUNILE ELECTORALE, CI REABILITAREA FAȚADELOR UNOR BISERICI. ESTE VORBA DESPRE IMAGINEA ORAȘULUI NOSTRU

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), nu este de aceeași părere cu consilierul municipal Bogan Botea (PND), în ceea ce privește finanțarea de la bugetul local a lucrărilor de reparații la unele lăcașuri de cult.

Botea a declarat la finele săptămânii trecute, în plenul CLM Brăila, că nu este de acord să se aloce fonduri de la buget pentru repararea unor lăcașuri de cult decât dacă este vorba despre clădiri care au o valoare arhitectonică deosebită, fiindcă în opinia sa, există riscul ca astfel de finanțări să fie folosite în scop electoral de partidul sau partidele aflate la putere în plan local.

Dragomir a declarat pe această temă: „Finanțarea cultelor religioase nu privește acțiunile electorale, așa cum greșit a înțeles domnul Botea, nici acțiuni care privesc picturi interioare în biserici, ci au fost acordați bani pentru lucrări de reabilitare a fațadelor.

Am convenit cu toții în ședință de Consiliu Local Municipal că nu vom acorda finanțare cultelor pe perioada în care vom avea coronavirus, dar acum noi doar actualizăm regulamentele, astfel încât atunci când se va termina această problemă (pandemia de coronavirus – n.r.) să putem să finanțăm în continuare lucrări care privesc și imaginea orașului nostru. Pe lângă reabilitarea fațadelor unor biserici din zona centrală, dar și din anumite cartiere, aș vrea să remarcați și anumite imobile pe care Primăria și le reabilitează în momentul de față”.