PRIMARUL DRAGOMIR: ÎL DAU ÎN JUDECATĂ PE DĂNĂILA. I-AM DAT AVOCATULUI MEU TOATE DOCUMENTELE PENTRU A ÎNCEPE DEMERSURILE ÎN ACEST SENS

Primarul Brăilei, Marian Dragomir (PSD), a început demersurile pentru a-l acționa în instanță pe președintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, ca urmare a declarațiilor făcute de liberal la finele lunii trecute, cu privire la faptul că edilul ar fi încercat „să mușamalizeze apariția unui focar de COVID în structurile Primăriei Brăila”.

Mai exact, Dănăila a afirmat că Dragomir i-ar fi recomandat salariatului de la Direcția de Strategii care se simțea rău să meargă să-și facă testul pentru depistarea COVID-19 la o clinică privată, nu la Spitalul Județean, că „probabil” primarul a făcut presiuni asupra clinicii respective pentru a nu anunța Direcția de Sănătate Publică despre faptul că a făcut acel test și apoi, că Dragomir ar fi făcut presiuni asupra clinicii să nu anunțe DSP că testul a fost pozitiv.

La momentul respectiv, edilul șef s-a arătat indignat că liderul liberal „lansează asemenea minciuni sfruntate în spațiul public”, afirmând că Dănăilă „a depășit orice limită a bunului simț”. Mai mult, primarul a anunțat că dacă în următoarele 3 zile președintele PNL Brăila nu își cere scuze public pentru acuzațiile pe care i le-a adus, îl va acționa în instanță.

Marian Dragomir ne-a declarat astăzi că a discutat deja cu un avocat căruia i-a dat toate documentele necesare, pentru a porni acțiunea în instanță: „Domnul Dănăila a mers prea departe, de data asta. Eu înțeleg să faci declarații politice, înțeleg să lansezi public diverse atacuri, dar nu înțeleg să ajungi la astfel de mizerii, mai ales când este vorba despre un subiect atât de important precum COVID-19. Nu voi lăsa lucrurile așa, pentru că dacă el vede că nu se întâmplă nimic după ce face asemenea lucruri, va continua în același mod și în campania electorală. Nu sunt de acord cu acest tip de luptă politică și nu vreau ca domnul Dănăila sau alții să creadă că voi accepta astfel de lucruri.

Dânsul nu și-a cerut scuze public pentru acuzațiile pe care mi le-a adus, așa încât am dat avocatului toate documentele necesare. Nu mă interesează să primesc bani de la domnul Dănăilă, suma pe care o voi primi în urma procesului o voi dona unei case de copii. Pe mine mă interesează ca domnul Dănăilă să înțeleagă că nu-și poate face imagine cu mizerii si minciuni sfruntate. Daca nu oprim aceste lucruri, ele vor continua si în campania electorală, nu am niciun dubiu”.