18 IULIE, SCENA EXTERIOARĂ DE PE STRADA MIHAI EMINESCU – PREMIERA SPECTACOLULUI “ZĂPEZILE DE ALTĂDATĂ”

Sâmbătă, 18 iulie, la ora 20:30, Teatrul „Maria Filotti” va prezenta premiera spectacolului “Zăpezile de altădată”, de Dumitru Solomon. Spectacolul se va juca pe scena exterioară situată în Parcarea Poliţiei (intersecţia străzilor Mihai Eminescu şi Mihail Sebastian).

„Umor românesc de bună calitate, comedia «Zăpezile de altădată», scrisă de Dumitru Solomon, confirmă longevitatea râsului pe rețetă națională. Odată intrat în eterna poveste a certurilor între îndrăgostiți, fraternizând, după preferință, cu bărbatul pragmatic sau femeia care visează veșnic la romantism, singura provocare a spectatorului este să reziste cu sobrietate replicilor spumoase.

Aplauzele vor întâmpina o distribuție de excepție – în ordinea intrării în scenă: Nicholas Cațianis, Blanca Doba, Adrian Ștefan, Monica Ivașcu, Marcel Turcoianu, Elena Andron, Zane Jarcu, Cătălina Nedelea, Flori Popa, Dan Moldoveanu, Valentin Terente, Emilia Mocanu și Silvia Tariq.
«Zăpezile de altădată» este o creație colectivă a trupei de actori coordonată regizoral și scenografic de Lucian Sabados, pe muzica originală interpretată live de Cornel Cristei (pian) și actrița Wanessa Radu (voce).

Scenografia este semnată de Carmen Rus și Mariana Bogdan.
Textul a mai fost montat la Brăila în stagiunea 2001-2002 de Cristina Râpeanu – spectacol de absolvire, clasa profesor Tudor Mărăscu ”, spun organizatorii.