ÎN PERIOADA 23-30 IUNIE POLIŢIȘTII LOCALI BRĂILENI AU APLICAT PESTE 200 DE AMENZI, ÎN VALOARE TOTALĂ DE 165.000 LEI

În perioada 23-30 iunie, poliţiștii locali brăileni au aplicat un număr de 209 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 165.095 lei.

Astfel,  pe linia CURĂŢENIEI MUNICIPIULUI, în perioada analizată au fost sancţionate 8 persoane cu amenzi în valoare totală de 9.500 lei, după cum urmează:

*pentru aruncarea sau depozitarea pe domeniul public a reziduurilor de orice natură (menajere, industriale, vegetale, moloz), au fost sancţionate contravenţional 3 persoane cu amenzi în valoare de 4.000 lei;

*pentru comercializarea şi consumul seminţelor pe străzi sau în alte locuri publice, au fost sancţionate contravenţional 3 persoane cu amenzi în valoare de  3.000 lei;

*pentru arderea de resturi vegetale şi menajere sau de altă natură în curţi, pe străzi, pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat a fost sancţionată contravenţional o persoană cu amendă în valoare de 1.500 lei.

În ceea ce privește TULBURAREA ORDINII ŞI LINIŞTII PUBLICE, au fost aplicate  13  amenzi în valoare totală de 4.800 lei, după cum urmează:

*pentru consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public în alte locuri decât cele autorizate, au fost sancționate  5 persoane cu amenzi de 800 lei;

*pentru refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identității sale sau de a se prezenta la sediul poliției, au fost sancționate 8  persoane cu amenzi în valoare de 4.000 lei.

Cât privește activităţile pe linie de CIRCULAŢIE RUTIERĂ, poliţiştii locali rutieri au aplicat 139 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 151.695 lei şi au aplicat și 79 puncte penalizare. Dintre sancțiunile respective, amintim:

*pentru nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staţionarea şi accesul interzis, au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 8.990 lei și au fost aplicate 79 puncte penalizare;

*pentru nerespectarea normelor rutiere privind circulația autovehiculelor numai pe sectoarele de drum pe care le este permis accesul şi pentru nerespectarea normelor referitoare la masele totale maxime autorizate şi admise, au fost aplicate 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 580 lei;

*pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare a a parcărilor publice, au fost aplicate 7 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 900 lei;

*pentru nerespectarea prevederilor Regulamentului pentru eliberarea și folosirea permiselor de acces auto, au fost aplicate 52 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare de 130.000 lei;

*pentru nerespectarea reglementărilor privind interzicerea expunerii spre vânzare a autovehiculelor pe terenul domeniului public și privat al Municipiului Brăila, au fost aplicate un număr de 2 sancţiuni contravenţionale în valoare de 1.000 lei;

*pentru nerespectarea reglementărilor privind circulaţia şi staţionarea autovehiculelor pe trotuare, pe scuaruri, în alveole şi în staţiile mijloacelor de transport în comun, pe locurile de parcare rezervate persoanelor cu handicap marcate şi semnalizate corespunzător, au fost aplicate un număr de 34 sancţiuni contravenţionale cu amenzi în valoare totală de 5.500 lei.