PREȘEDINTELE CHIRIAC: NU POȚI SĂ IMPUI COTE LA CONSUMUL DE APĂ POTABILĂ ȘI SĂ CERI PREȚURI MAI MARI, DACĂ SE DEPĂȘEȘTE COTA. TREBUIE SĂ GĂSIM SOLUȚII TEHNICE PENTRU A MĂRI DEBITELE ÎN TOT JUDEȚUL

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), nu susține propunerea primarului comunei Surdila Greci, Ionel Meiroșu (PNL), privind stabilirea unei cote zilnice la consumul de apă potabilă, astfel încât să nu mai existe probleme cu presiunea apei la consumatorii de județ. Propunerea lui Meiroșu a venit în contextul în care din cauza faptului că sătenii își udă grădinile cu apă potabilă, iar consumul a crescut foarte mult, există zone în județ unde presiunea apei pe rețea a scăzut substanțial, ceea ce nemulțumește consumatorii.

Soluția pe care a găsit-o inițial Compania de Utilități Publice (CUP) Dunărea a fost aceea de a furniza apă potabilă cu program, timp de 6 ore pe zi, în localitățile din județ (nu și în municipiu), însă ulterior conducerea companiei a renunțat la această idee care a stârnit controverse.

În ceea ce-l privește, primarul Meiroșu a scris zilele trecute pe o rețea de socializare: „Deși, pe explicațiile date de angajații din teritoriu ai Companiei de Utilități Publice (operatorul care furnizează apa), înțeleg că problema se datorează consumului ridicat de apă în această perioadă și ei nu fac față, prin pomparea apei de la Ianca, să încarce bazinele noastre, ce nu înțeleg, însă, este de ce specialiștii nu au prevăzut și nu au luat măsuri până acum.

La fel înțeleg că se sugerează să stăm de vorbă cu cetățenii și să le cerem să folosească apa doar pt uz personal – probabil că asta va fi «soluția tehnică» pe care ne-o vor propune.

În prima ședință ADI, și sper să o determinăm cât mai repede, o să fac următoarea propunere: Cotă de 150 l/membru de familie/zi. Ce depășește această normă (sau alta), să fie tarifat suplimentar. În acest fel cetățeanul se autocontrolează, iar dacă-i convine să irige cu apă potabilă, atunci să plătească prețul. Este, după părerea mea, cea mai echitabilă măsură, însă operatorul are obligația să asigure apa la discreție”.

Președintele Chiriac ne-a declarat astăzi că nu susține niciun fel de variantă de raționalizare a apei (nici prin stabilirea unei cote zilnice/ persoană, nici prin stabilirea unui program de livrare a apei) și că din punctul său de vedere, consumatorii trebuie să beneficieze de apă 24 de ore din 24, la același preț, indiferent de cantitatea de apă consumată: „Nu se poate face așa ceva, nu putem stabili cote la consumul de apă potabilă! E propunerea domnului primar, și poate să o facă fără niciun fel de problemă, dar nu poți să impui cote de raționalizare a apei potabile. Apa este la același preț, indiferent de consum și populația consumă cât are nevoie.

Noi trecem printr-o perioadă de secetă și consumul de apă este mai mare pentru că unii cetăețeni mai udă și grădinile. Asta nu înseamnă însă că acei oameni nu plătesc apa pe care o consumă.

Noi trebuie să ne gândim la soluții tehnice, astfel încât să mărim debitele în tot județul, ca să nu mai fie probleme cu presiunea apei la unii consumatori. Important este ca populația din municipiu și județ să beneficieze de apă 24 de ore din 24, pentru a-și acoperi nevoile de consum în gospodărie; nu putem pune condiții în ceea ce privește consumul apei și nici nu putem să stabilim prețuri diferite, dacă se depășește o anumită «cotă». Nu există așa ceva…”.