PRIMARUL DRAGOMIR: TOATE FÂNTÂNILE DIN BRĂILA RĂMÂN OPRITE PÂNĂ LA ÎNCHEIEREA STĂRII DE ALERTĂ. SPECIALIȘTII SPUN CĂ VAPORII DE APĂ POT PURTA VIRUSUL COVID-19

Consilierul municipal Adrian Tabarac (PNL) a întrebat în cea mai recentă ședință a CLM Brăila când se vor porni fântânile de pe platoul din fața Palatului Administrativ, având în vedere că vremea este deja foarte caldă și oamenii care ies la aer în acea zonă ar dori să vadă fântânile pornite.

„Am primit mai multe întrebări din partea cetățenilor, legate de platoul din fața Primăriei, mai ales în perioada asta caniculară, dacă veți da drumul și când veți da drumul la acele fântâni de pe platou, zona unde știți foarte bine că se strâng foarte mulți părinți cu copii”.

Primarul Marian Dragomir (PSD) a răspuns că fântânile nu vor fi pornite decât după încetarea stării de alertă: „Fântânile vor fi pornite atunci când starea de alertă va înceta, deoarece se consideră de către specialiști că vaporii de apă pot purta virusul COVID-19 și pot reprezenta un pericol. Pentru evitarea oricăror situații contradictorii sau suspiciuni și pentru a limita răspândirea virusului, toate fântânile din municipiul Brăila sunt oprite până la incheierea stării de alertă”.