INSPECTORUL ȘCOLAR GENERAL BOTEA: PÂNĂ LA ÎNCEPUTUL NOULUI AN ȘCOLAR TOȚI ELEVII DIN JUDEȚ CU POSIBILITĂȚI MATERIALE REDUSE VOR PRIMI TABLETE ȘI TOȚI ELEVII VOR AVEA ACCES GRATUIT LA INTERNET

Șeful Inspectoratului Școlar Județean Brăila, Viorel Botea (PMP), a declarat în cea mai recentă ședința CJ că la începutul noului an școlar elevii din întreg județul vor avea la dispoziție o platformă educațională pe care vor găsi toate materialele necesare pentru orele de Limba română și Matematică.

În condițiile în care se discuta despre pregătirile pentru începerea noului an școlar, având în vedere eventualitatea că situația epidemiologică va impune desfășurarea cursurilor tot în regim online, Botea a precizat că tot până la începutul anului, vor fi achiziționate tablete pentru toți elevii brăileni cu posibilități materiale reduse, care în ultimele luni ale anului școlar 2019-2020 nu au avut posibilitatea să participe la activitățile educaționale desfășurate online: „În principiu, până în data de 10 septembrie toți acești elevi din Brăila vor primi tablete și de asemenea, toți elevii din Brăila vor avea acces gratuit la internet.

Vizavi de platforma educațională, dacă suntem sănătoși, vă spun că la 14 septembrie vom avea o astfel de platformă pentru Limba română și Matematică, care se va accesa gratuit de elevi și profesori – o platformă făcută de Inspectoratul Școlar Județean”.

Amintim că potrivit șefului ISJ Brăila, circa 3.330 de elevi din județul Brăila nu au avut acces la activitățile educaționale  desfășurate online în lunile în care, pe fondul crizei coronavirusului, copiii nu au mai mers la școală.