12 milioane de lei tăiate de Chiriac din banii destinați dezvoltării municipiului și împărțite altor localități cu primari PSD. Domnule primar Dragomir, ați fost de acord cu asta?

Reglări de conturi – nu știm sigur dacă doar la propriu sau și la figurat – făcute de președintele Consiliului Județean Brăila, Iulian Francisk Chiriac (PSD).

S-a întâmplat la finele săptămânii trecute, la repartizarea fondurilor menite să asigure cofinanțarea proiectelor de infrastructură și pentru susținerea programelor de dezvoltare locală și este vorba despre suma de 43.654.000 lei, care a fost repartizată pe localități în cea mai recentă ședință a Consiliului Județean.

Modul în care s-a făcut împărțirea banilor i-a nemulțumit pe primarii liberali, care au acuzat faptul că în situațiile unor primării cu număr aproximativ de locuitori, cele conduse de PSD-iști au primit sume de 2, 3 sau chiar 4 ori mai mari.

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a declarat că împărțirea banilor în funcție de numărul de locuitori, dar după această primă etapă de repartizare a banilor, a mai luat fonduri de la unele primării PSD și le-a dat altor primării PSD. Dat fiind că n-a precizat de la care primării s-au luat bani și cui i-a dat, am făcut un calcul pentru câteva dintre localitățile din județ, ca să aflăm ce primari PSD au fost de acord să renunțe la o parte din sumele destinate dezvoltării comunității lor, pentru a fi date altor comunități.

Dacă niște primari au considerat că n-au ce face cu banii pentru dezvoltare și îi pot da altora, este de discutat de ce s-au împărțit banii respectivi pe criterii politice, adică s-au dat doar primăriilor conduse de PSD-iști. De asemenea, este de discutat dacă este corect ca un primar sau altul să decidă de capul lui să renunțe la o parte din banii de care avea dreptul să beneficieze localitatea respectivă, pentru dezvoltare. Dar acestea sunt alte subiecte.

Am folosit datele privind populația județului Brăila afișate pe site-ul Direcției Județene de Statistică Brăila, potrivit căreia, la 1 ianuarie 2024, populația județului Brăila era de 321.481 de locuitori.

Așadar, respectând algoritmul de care vorbea președintele Chiriac, 43.654.000 lei : 321.481 locuitori = 135,80 lei/cap de locuitor.

Am făcut în continuare calculul pentru câteva localități conduse de primari PSD și am identificat repede Primăria căreia i-au fost tăiate o parte fondurile pentru dezvoltare: este vorba despre Primăria municipiului, căreia i-au fost reduse substanțial sumele la care avea dreptul.

Nu am făcut calculul sumelor pentru toate localitățile conduse de primari PSD din județ, dar cel mai probabil nu mai există nicio altă primărie PSD căreia să-i fi fost tăiați bani.

Iată și rezultatul calculelor pentru câteva dintre localitățile conduse de primari PSD:

*municipiul Brăila (primar PSD) – 186.289 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 25.298.046,20 lei

Sumă alocată: 13.296.000 lei

Așadar, municipiului i-au fost tăiate 12 milioane lei (120 miliarde lei vechi)  la care avea dreptul pentru dezvoltare.

Iată și câteva dintre localitățile care au primit o parte din acești bani:

*orașul Ianca (PSD) – 10.255 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 1.392.629 lei

Sumă alocată: 3.143.000 lei

*orașul Însurăței (PSD) – 6618 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 898.724,40 lei

Sumă alocată: 2.649.000 lei

*comuna Tufești (PSD) – 4.764 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 646.951,20 lei

Sumă alocată: 957.000 lei

*comuna Șuțești (PSD) – 4292 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 582.853,6 lei

Sumă alocată: 902.000 lei

*comuna Cazasu (PSD) este de 4.116 de locuitori

Sumă care rezultă din calcule: 558.952,8 lei

Sumă alocată: 919.000 lei

*comuna Traian (PSD) este de 3159 de locuitori

Sumă care rezultă din calcule: 428.992,20 lei

Sumă alocată: 819.000 lei

*comuna Bordei Verde (PSD) – 2.363 de locuitori

Sumă care rezultă din calcule: 320.895,40 lei

Sumă alocată: 750.000 lei

*comuna Unirea (PSD) – 2.325 de locuitori.

Sumă care rezultă din calcule: 315.735  lei

Sumă alocată: 840.000 lei

*comuna Siliștea (PSD) – 1.853 de locuitori

Sumă care rezultă din calcule: 251.637,40 lei

Sumă alocată: 732.000 lei

Teoretic, cei care au luat decizia finală  de tăiare a celor 12 milioane lei din fondurile municipiului au fost consilierii județeni PSD, care au aprobat proiectul de hotărâre inițiat de președintele Iulian Chiriac, ce prevedea repartizarea fondurilor în modul prezentat mai sus.

În realitate, aceștia votează ce le cere Chiriac să voteze, deci decizia de tăiere a fondurilor de dezvoltare destinate municipiului a fost a lui Chiriac.

Întrebarea este dacă primarul Marian Dragomir  (PSD) a fost de acord să le cedeze altor localități o parte din banii care reveneau pentru dezvoltarea municipiului – poate a considerat că nu mai era nimic de dezvoltat în Brăila și nu avea nevoie de acei bani – sau Chiriac a luat această decizie peste capul edilului.

 

 

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns