17 NOIEMBRIE, MUZEUL BRAILEI “CAROL I” – PROIECTIA FILMULUI DOCUMENTAR “INIMA NOMADA A MARII UNIRI”

Sambata, 17 noiembrie, la ora 11:00, la Muzeul Brailei “Carol I” va avea loc proiectia filmului “Inima Nomada a Marii Uniri”, un documentar marturie despre rolul Reginei Maria in timpul Primului Razboi Mondial. Filmul este o  productie realizata in cadrul proiectului „Inima Nomada a Marii Unirii”, finantat de Ministerul Culturii si Identitatii Nationale, in cadrul aniversarii Centenarului Marii Uniri.

Sambata, proiectia filmului va fi urmata de conferinta cu tema “Centenarul Romaniei Mari”.
„Cu ocazia Centenarului, este necesara scoaterea in evidenta a celei mai importante personalitati feminine din timpul Primului Razboi Mondial, Regina Maria, cea fara de care eforturile celor care au luptat pe front ar fi ramas sterile in consecinte istorice. Prin acest film se evidentiaza rolul international de exceptie pe care l-a jucat regina in timpul Conferintei de Pace de la Paris, in SUA si in Marea Britanie. Maria, Regina Romaniei, a fost cea care i-a impiedicat pe regele Ferdinand si guvernul condus de Ion C. Bratianu sa accepte o pace umilitoare, intorcand spatele Antantei si, in acest fel, implicit, sa rateze crearea Romaniei Mari. Ea a fost recunoscuta drept ctitor diplomatic al intregirii Romaniei de catre presa occidentala a vremii.

Documentarul  <<Inima Nomada a Marii Uniri>>, realizat de specialisti in domeniu, face cunoscut publicului o alta perspectiva a istoriei romanilor, lucruri mai putin cunoscute despre Regina Maria si accentueaza rolul femeilor in Primul Razboi Mondial si in Adunarea Nationala de la Alba Iulia.
<<Inima Nomada a Marii Uniri>> se adreseaza in special elevilor, studentilor si tinerei generatii, pentru ca prezinta o parte necunoscuta sau prea putin cunoscuta a istoriei romanilor. Filmul va fi trimis la Casele Corpului Didactic din tara si la Inspectoratele Scolare, cu scopul de a fi folosit ca material didactic auxiliar la cursuri”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii.
Proiectul “Inima Nomada a Marii Uniri” a fost initiat si realizat de Asociatia pentru Dialog Intercultural, avand ca parteneri Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, Muzeul National Cotroceni, SNSPA, Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti, Muzeul Brailei „Carol I”, Muzeul Municipal Curtea de Arges CEPC (Onesti), Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Balti, Republica Moldova.