20-23 august – Manifestări dedicate sărbătoririi a 140 de ani de existență a Muzeul Brăilei “Carol I”
Muzeul Brăilei “Carol I”, înființat prin Decret Regal la 23 august 1881, sărbătorește 140 de ani de existență prin organizarea unei serii variate de manifestări care se vor desfășura în perioada 20-23 august.
Astfel, vineri, 20 august, la ora 18:00, la Sala “Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei (Piața Traian nr. 3) va avea loc “Seara de literatură română. Brăila sub semnul Chiralinei – de la Vasile Alecsandri la Panait Istrati”.
Vor susține conferințe prof. Viorel Mortu (“Semnificația baladei “Chira”, culeasă de Vasile Alecsandri”) și dr. Zamfir Bălan (“Semnificația romanului “Chira Chiralina”, de Panait Istrati”).
Tot vineri va avea loc minirecitalul susținut de Dragoș Ștefan Damian.
Sâmbătă, 21 august, la ora 11:00, la Galeria de Artă “Gheorghe Naum” a Muzeului Brăilei “Carol I” este programat vernisajul expoziției de pictură și grafică a lui Florian Doru Crihană intitulată “Leontina Văduva și marile scene ale lumii”.
În aceeași zi va avea loc o “Seară de civilizație românească” (manifestare organizată în colaborare cu Ansamblul “Grâușorul Osmănean” din comuna Unirea).
La ora 17:00, la Sala Studio a Teatrului “Maria Filotii” va fi prezentată piesa de teatru “Chirița în provincie”, de Vasile Alecsandri, iar la ora 18:00, la sediul Muzeului Brăilei “Carol I” se va desfășura manifestarea “Tradiții populare din spațiul extracarpatic”, în cadrul căreia vor fi prezentate costume, cântece și jocuri populare specifice Bărăganului și zonelor adiacente.
Interpretează soliștii Nicoleta Ghelase, Maria Manolescu, Dorina Daniela Perianu și Ioan Alexandru Puia.
Duminică, 22 august, la ora 18:00, la sediul Muzeului Brăilei este programată manifestarea “Cântec, joc și voie bună după datina străbună!” – un spectacol de folclor cu cântece și jocuri din arealul brăilean și național.
Participă elevii: Diana Nuțu, Florin Damian, Andreea Roman, Elena Ciuclaru, Denisa Dudulea, Maria Neagu, Maria Manea, Bogdan Coltofeanu, Ivan Robert, Sara Munteanu și Andreea Călin. Jocuri tradiționale din zona Bărăganului vor fi susținute de Ansamblul “Dunărenii”, din comuna Chiscani, condus de instructorul Neculai Ciurea.
Luni, 23 august, ora 11:30, la sediul Muzeului Brăilei “Carol I” va avea loc Festivitatea oficială, cu intonarea Imnului Național și a Imnului Regal. Membrii Asociației “Tradiția Militară”, în uniforme de epocă, vor prezenta onorul.
La ora 11:45, sub genericul “Memoria chipului”, va avea loc dezvelirea basoreliefurilor unor figuri ilustre din Istoria Românilor (Mircea cel Bătrân, Mihai Viteazul, Constantin Brâncoveanu, Alexandru Ioan Cuza, Regele Carol I, Regele Ferdinand I Întregitorul și Regina Maria), manifestare organizată în colaborare cu Asociația “Frontiera Gălățeană” și Asociația “Tomis”, Filiala Galați.
Prezintă conf. univ. dr. Costin Croitoru, manager interimar al Muzeului Brăilei “Carol I”, col. (r.) Didel Bădărău, președintele Asociației “Frontiera Gălățeană” și col. (r.) Adrian Tăbăcaru, președintele Asociației “Tomis”, Filiala Galați.
La ora 12:15 este programată lansarea și conferirea medaliei jubiliare “Județul Brăila 540 de ani/ Muzeul Brăilei “Carol I” 140 de ani” și a albumului “Brăila Modernă. Cărți poștale ilustrate”.
La ora 13:00, la Centrul Memorial “Nae Ionescu, Vasile Băncilă, Anton Dumitriu, Ana Aslan, Edmond Nicolau” se va desfășura vernisajul expoziției permanente “Ana Aslan”.
Prezintă Elena Ilie, șef Șecție Memoriale, Speranța Prada, președintele Fundației “Ana Aslan” și Teodora Bărbulescu-Poli, vice-președintele Fundației “Ana Aslan”.
La ora 18:00, la Muzeului Brăilei este programată o “Seară de civilizație poloneză”, care include vernisajul expoziției temporare foto-documentare “Poloneze și românce care au schimbat lumea”. Evenimentul este organizat în colaborare cu Institutul Polonez Român.
Prezintă Elena Ilie, șef Secție Memoriale, Natalia Mosor, directorul Institutului Polonez din București și Katarzyna Zalaszewska, coordonator de proiecte, Institutul Polonez din București.
Va urma conferința “Contribuții la istoria lexicului monetar: nume de monede poloneze care au circulat în spațiul românesc”, susținută de dr. Costin Croitoru, managerul interimar al Muzeului Brăilei “Carol I”.
Programul se va încheia cu vizionarea filmului “Războiul rece” al regizorului polonez Pawel Pawlikowski, după un scenariu al acestuia, în colaborare cu Janusz Glowacki și Piotr Borkowski. Este vorba despre o coproducție internațională, cu producători din Polonia, Franța și Marea Britanie.