24-26 septembrie, pe faleza Dunării – Lavanda Fest

În perioada 24-26 septembrie în municipiul Brăila (mai exact, pe faleză) se va desfășura Lavanda Fest, târgul cultivatorilor de lavandă din România.

Dincolo de faptul că vizitatorii vor avea posibilitatea să cumpere cosmetice naturale și uleiuri esențiale pure pe bază de lavandă, ei vor găsi la târg produse alimentare, aranjamente florale, plante aromatice la ghiveci, accesorii artizanale unicat, îmbrăcăminte și jucării handmade.

Manifestarea va include tururi pietonale ghidate la pas prin Brăila, plimbări cu vaporul “Chira Chiralina“ pe Dunăre, concerte, spectacole de dans, ateliere pentru cei mici și cei mari, precum și diverse surprize oferite de organizatori.

Programul evenimentului este următorul:

Vineri, 24 septembrie:

– Ora 17:30 – Spectacol Școala de Balet “Blue Danube Ballet School”
– Ora 18:00 – Concert de muzică clasică: mezzosoprana Florentina Soare, pianista Ludmila Calalb

Sâmbătă, 25 septembrie:

– Ora 16:30 – Spectacol Școala de Muzică “RoxMusic School”
– Ora 18:30 – Concert latino Roxana Florea

Duminică, 26 septembrie:

– Ora 16:00 – Concert Bianca Bănică
– Ora 17:00 – Dansuri grecești cu Ansamblul “Pandora”
– Ora 18:00 – Dansuri de societate cu “Valentina Dance”.