3-5 noiembrie, Muzeul Brăilei „Carol I” – Brăila Film Festival

În perioada 3-5 noiembrie, la Muzeul Brăilei „Carol I” (Piața Traian, nr. 3) va avea loc cea de a III-a ediție a manifestării Brăila Film Festival, în cadrul căreia vor fi prezentate publicului mai multe filme artistice. Proiectul aparține Asociației Culturale Cinefeel Brăila și este finanțat de Consiliul Județean Brăila prin „Programul pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes județean pentru anul 2021”.

Programul manifestării este următorul:

Miercuri, 3 noiembrie:

*Ora 12.00 – „Partea îngerilor” („The Angels’ Share”, 2012).

„The Angels’ Share” spune povestea unor tineri fără nici un viitor, din suburbiile Glasgow-ului, trăind la limita infracționalității, care se trezesc dintr-o dată într-un anturaj favorabil, lucru care le deschide ochii asupra vieții, făcându-i să-și depășească condiția meschină. Un fel de întruchipare a expresiei „omul potrivit la timpul și locul potrivit”.

*Ora 14.00 – „Romantici anonimi” („Les émotifs anonymes”, 2010).

Ce se întâmplă atunci când un bărbat și o femeie au o pasiune comună? Se îndrăgostesc. Și asta se întâmplă cu Jean-René, șeful unei fabrici mici de ciocolată și Angélique, un cofetar talentat pe care tocmai l-a angajat.

Ce se întâmplă când un bărbat extrem de emoționant întâlnește o femeie extrem de emoționantă? Se îndrăgostesc – și asta se întâmplă cu Jean-René și Angélique, care au același handicap.

Joi, 4 noiembrie:

*ora 12.00 – „Fondatorul” („The Founder”, 2016).

Filmul „Fondatorul” urmărește povestea adevărată a lui Ray Kroc (Michael Keaton), un agent de vânzări din Illinois și cum i-a cunoscut el pe Mac și Dick McDonald (Nick Offerman și John Carroll Lynch), care conduceau o afacere cu burgeri în California de Sud a anilor ’50. Impresionat de sistemul rapid de preparare a mâncării de la standul cu hamburgeri din San Bernardino, dar și de mulțimea pe care o atrăgea, Kroc a întrezărit imediat un imens potențial de francizare.

*Ora 14 – „O americancă la Tokio” („The Ramen Girl”, 2008).

În mâncăruri, ca și în viață, uneori ingredientul lipsă este dragostea. Proaspăt desparțită de iubitul ei, o tânără americancă ajunge la Tokyo unde, dorind să găsească o nouă cale în viață, începe să ia lecții ca bucătar de ramen, de la un maestru japonez tiranic.

Vineri, 5 noiembrie:

*ora 10.00 – „Un an bun” („A Good Year”, 2006).

Max Skinner (interpretat de Russell Crowe) este un bancher londonez specialist în investiții care se bucură de un mare succes în meseria sa. Într-o zi află că unchiul sau Henry – singura rudă apropiatp pe care o mai avea – a decedat. Ca urmare, Max devine moștenitorul domeniului viticol al unchiului său, în Provence, unde acesta trăise timp de 30 de ani. Max pleacă în Provence, pentru a-și lua în stăpânire moștenirea.

*Ora 12.00 – „Rețeta dragostei” („Waitress”, 2007)/

Jenna este o soție nefericită care speră că va câștiga un concurs de făcut placinte și astfel va avea suficienți bani ca să-l părăsească pe soțul ei, Earl. Dar planurile îi sunt date peste cap când află că este însărcinată. Viața ei de zi cu zi este simplă și în același timp complicată: face placinte fenomenale la restaurantul lui Joe.

Precizăm că activitățile din cadrul Brăila Film Festival se vor desfășura conform normelor în vigoare (purtarea măștii, păstrarea distanței, dezinfectare etc.), respectiv accesul publicului este permis doar cu dovada vaccinării, pentru care au trecut minim 10 zile de la finalizarea schemei complete de imunizare, precum și persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu COVID-19, în limita a 30% din capacitatea sălii.