31 mai, Galeria de Artă Brăila – Vernisajul expoziției Concursului național de pictură și grafică „Vespasian Lungu”

Miercuri, 31 mai, începând cu ora 14.00, la Galeria de Artă Brăila va avea loc vernisajul expoziției ce cuprinde lucrările participante în cadrul Concursului național de pictură și grafică „Vespasian Lungu”, ediția a XXVIII-a, ce se adresează elevilor școlilor populare de arte din țară/ școlilor de arte organizate ca secții în cadrul Centrelor culturale județene.

Concursul este organizat de Școala populară de Arte și Meserii „Vespasian Lungu” Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean, Primăriei municipiului și al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

Juriul este alcătuit din: președinte – Traian Țamuris (artist plastic, membru UAP – filiala Brăila), Florentin Sîrbu (artist plastic, președinte UAP – filiala Constanța, profesor la Centrul Cultural „Teodor T. Burada” Constanța) și Olguța Pâțu (artist plastic, membru UAP – filiala Iași, manager al Școlii Populare de Arte Bacău).

În urma jurizării realizate pe 25 mai s-au acordat, în total, 29 de premii, mențiuni și premii speciale pentru cele trei secțiuni ale concursului – Seniori Pictură, Seniori Grafică și Juniori. Premiile vor fi înmânate în cadrul vernisajului, în prezența membrilor juriului, reprezentanților autorităților, concurenților, elevilor și profesorilor de specialitate. De asemenea, cu acest prilej va fi susținut și un scurt program artistic realizat de elevi și profesori de la clasele de pian și chitară din cadrul instituției organizatoare.

Intrarea este liberă.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns