7-8 noiembrie – Conferința Regională „Zilele Medicale de la Dunărea de Jos” Galați – Brăila
În perioada 7-8 noiembrie se va desfășura cea de a VIII-a ediție a Conferinței Regionale „Zilele Medicale de la Dunărea de Jos” Galați – Brăila. Aceasta este o manifestare anuală organizată de Colegiul Medicilor Galați și Colegiul Medicilor Brăila, sub patronajul Facultății de Medicină și Farmacie din Galați.
Evenimentul științific a fost inițiat acum 8 ani de președintele conferinței, prof. univ. dr. Aurel Nechita, care a reușit să coaguleze cele două comunități medicale din Galați și Brăila.
La Brăila evenimentul va avea loc în Amfiteatrul Spitalului Clinic de Urgență, Șoseaua Buzăului nr. 2. (Poarta 2), joi, 7 noiembrie, începând cu ora 9.00.
„Manifestarea are o abordare multidisciplinară care se adresează tuturor medicilor specialiști din regiunea Sud-Est a României, cu peste 300 de participanți din județele Galați, Brăila, Vrancea și Tulcea, deschizând noi orizonturi în educația continuă, cercetarea și dezvoltarea profesională a medicilor specialiști, medicilor rezidenți și studenților Facultății de Medicină și Farmacie Galați.
Scopul principal al conferinței îl reprezintă promovarea celor mai recente descoperiri științifice, inovații tehnologice și bune practici medicale, toate contribuind la îmbunătățirea calității actului medical în regiunea Galați – Brăila.
Un aspect important al conferinței este faptul că aceasta reunește profesioniști de diferite specialități din întreaga regiune, reprezentând o manifestare științifică de referință pentru dezvoltarea colaborărilor interinstituționale și promovarea cercetării regionale Galați – Brăila. Astfel, conferința este un cadru propice pentru dezbaterea celor mai noi abordări și soluții de diagnostic și tratament.
Pe parcursul celor două zile, participanții pot urmări sesiuni teoretice și practice susținute de cadrele didactice gălățene și brăilene, ceea ce le permite să-și actualizeze cunoștințele medicale în beneficiul pacientului. În același timp, în cadrul conferinței se pune accent pe educația tinerilor medici și a studenților, cărora le sunt dedicate sesiuni speciale.
Această manifestare are un impact semnificativ asupra comunității medicale din Galați și Brăila, contribuind la dezvoltarea unui sistem de sănătate performant, bazat pe cercetare, educație continuă și colaborare interinstituțională. Participarea activă a profesioniștilor din domeniu asigură succesul acestui eveniment de marcă în peisajul medical din Sud-Estul României.
Facultatea de Medicină și Farmacie Galați, înființată acum douăzeci de ani de domnul prof. univ. dr. Aurel Nechita, reprezintă o oportunitate remarcabilă pentru sistemul medical din întreaga regiune, prin integrarea sa în rețeaua educațională și profesională din Sud-Estul României, facilitând un parteneriat strâns între comunitățile medicale și academice ale celor două orașe, Galați și Brăila. Prin corpul profesoral de înaltă ținută și prin infrastructura academică în continuă dezvoltare, facultatea contribuie și la formarea de noi specialiști în domeniul sănătate (medici, farmaciști, stomatologi, asistenți medicali generaliști, moașe și tehnicieni dentari), unii dintre ei devenind cadre didactice care vor continua procesul de învățământ al studenților și rezidenților din Centrul Universitar Galați, în secțiile clinice ale spitalelor din Galați și Brăila”, se arată într-un comunicat dat publicității.