8 Martie, Teatrul “Maria Filotti” – Concert simfonic extraordinar

Luni, 8 Martie, la ora 19:00, la Sala Mare a Teatrului “Maria Filotti” va avea loc un concert simfonic extraordinar susținut de Filarmonica „Lyra – George Cavadia”.

Concertul este susținut de Orchestra de cameră a Filarmonicii, dirijată de de maestrul Nicolae Racu, iar la pian, ca solist, va fi Andrei- Ștefan Racu, unul dintre cei mai talentați muzicieni ai noii generații.

Repertoriul va cuprinde pagini celebre din creația compozitorilor Johann Strauss – fiul, Piotr Ilici Ceaikovski, Johann Strauss, Grigoraș Dinicu, Johannes Brahms, Antoniu Dvorak, Gioachino Rossini.

De asemenea, în holul Teatrului „Maria Filotti” vor putea fi admirate picturi semnate de Constanța Abalașei–Donosă, în cadrul expoziției intitulate „Candoare florală”.

Potrivit reglementărilor în vigoare, sala va putea fi ocupată în proporție de 50% din capacitate.

Cei interesați își pot procura bilete de la Sediul Filarmonicii (Calea Călărașilor nr. 52 – Casa Tineretului), de luni până joi, între orele 9:00 – 16:00 și vineri, între orele 9:00 – 14:00 sau la telefon 0239615010.