86% DINTRE ELEVII BRĂILENI CARE AU PARTICIPAT LA EVALUAREA NAȚIONALĂ AU OBȚINUT NOTE MAI MARI SAU EGALE CU 5. NOUĂ CANDIDAȚI AU ÎNCHEIAT EXAMENUL CU MEDIA 10

Ministerul Educației și Cercetării a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională de absolvenții clasei a VIII-a (sesiunea 2 – 27 iunie 2020), iar județul Brăila se situează pe locul 2 pe țară, înainte de contestații.

Potrivit informațiilor furnizate astăzi de inspectorul școlar general al Brăilei, Viorel Botea, într-un comunicat de presă, „dintre cei 2.218 elevi brăileni care au participat examenul de Evaluare Națională, 1907 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5, adică 86,02%. Dintre aceștia, 9 candidați au încheiat examenul cu media generală 10.

Rata de participare a fost de 87% : 2218 candidați prezenți, dintr-un total de 2538 elevi înscriși. La proba de Limba și literatura română 2067 candidați (93%) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 46 candidați au fost notați cu 10.

La proba de Matematică, 1797 candidați (81%) au note mai mari sau egale cu 5, iar 58 de candidați au obținut nota 10.

Un elev a fost eliminat din cauza unor tentative de fraudă, lucrarea acestuia fiind notată cu 1.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 dinRegulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Un număr de 8 candidați vor susține Evaluarea Națională în etapa specială, începând cu data de 29 iunie 2020.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la evaluarea națională și respectiv 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor”.