A FOST EMISA AUTORIZATIA DE INCEPERE A LUCRARILOR DE CONSTRUCTIE A PODULUI PESTE DUNARE
Ministerul Transporturilor a emis ieri autorizatia de incepere a lucrarilor de constructie a podului suspendat peste Dunare intre Braila si Tulcea. Podul va fi construit la kilometrul fluvial 165+800 (kilometraj pe Dunare masurat de la Sulina), pe teritoriul administrativ al localitatilor Braila si Vadeni (judetul Braila) si respectiv pe teritoriul administrativ al localitatilor Smardan si Jijila (judetul Tulcea).
Potrivit unui comunicat de presa emis de Ministerul Transporturilor, intr-o prima etapa se vor executa cele doua turnuri ale podului (fundatii si elevatii), pe malul Dunarii, in zona judetelor Tulcea si Braila, precum si primele lucrari la zona de ancoraj a podului, situata in judetul Tulcea, iar acestea „reprezinta partea cea mai importanta a infrastructurii podului suspendat peste Dunare in zona Braila pentru ca de cele doua turnuri de sustinere se va lega toata suprastructura podului”.
Lungimea totala a podului va fi de 1.974 de metri, cu o deschidere centrala de 1.120 de metri si doua deschideri laterale de 489 de metri si respectiv, 364 de metri. Valoarea lucrarilor este 139.541.150 de lei, fara TVA. Durata de executie este de 17 luni de la data inceperii efective a lucrarilor.