Activitate de educație rutieră la Școala Generală „Fănuș Neagu” Brăila
Ieri, 13 martie, polițiștii brăileni din cadrul Serviciul Rutier au desfășurat o activitate educativă la Școala Generală „Fănuș Neagu” din municipiu, pentru prevenirea accidentelor rutiere în care sunt implicați copiii.
Polițiștii au prezentat elevilor principalele reguli de circulație și în funcție de vârsta acestora, au adaptat informațiile specifice circulației pe drumurile publice și prevenirii accidentelor rutiere în care sunt implicați, astfel:
– elevii au fost familiarizați cu locurile pe unde au voie să circule în calitate de pietoni, semnificația culorilor semaforului, a indicatoarelor și marcajelor rutiere adresate pietonilor, locurile permise pentru a traversa strada, locurile unde se pot juca pentru a nu fi implicați în evenimente rutiere;
– le-au fost reamintite regulile de deplasare atunci când se deplasează cu bicicleta/trotineta electrică, cu rolele, mopedele/motocicletele;
– au primit recomandarea să evite orele la care traficul este aglomerat, care ar putea fi consecințele atunci când se produce un accident rutier din vina lor.
În cadrul activității de ieri, polițiștii au prezentat elevilor și un clip educativ, au desfășurat jocuri, precum și surprize cu tematica siguranță rutieră.



