AJOFM BRAILA ANUNTA: A FOST LANSAT REGISTRUL ELECTRONIC DE EVIDENTA A CONTRACTELOR DE INTERNSHIP

Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Braila anunta ca a fost lansat la nivel national Registrul electronic de evidenta a contractelor de internship  –  https://www.internship.anofm.ro .

“Registrul infiintat si gestionat de ANOFM tine evidenta tuturor contractelor de internship, organizatiile-gazda (persoane juridice la care internii desfasoara activitati specifice, in baza contractelor de internship) avand obligatia inregistrarii in acest portal a tuturor contractelor de internship incheiate. Accesul la registrul electronic se face pe baza de parola proprie, utilizata cu titlu gratuit. La aceeasi adresa pot fi consultate instructiunile  de utilizare a registrului electronic.

Potrivit Legii nr.176/2018 privind internshipul, anterior inceperii activitatii de internship, organizatiile-gazda vor completa si transmite datele din contracte in registrul de evidenta al acestora. Orice modificare privind datele de identificare ale organizatiei-gazda, sau cu privire la contractul de internship, se va opera in registrul de evidenta in termen de 3 zile lucratoare de la data aparitiei situatiei ce a impus modificarea.

Neinregistrarea contractelor de internship in registrul de evidenta electronic si netransmiterea datelor si informatiilor din contractul de internship, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 2.000 la 4.000 lei.

Programul de internship se adreseaza persoanelor care au implinit varsta de 16 ani si se deruleaza pe o perioada limitata de timp, in cadrul unei organizatii-gazda. Scopul desfasurarii acestei activitati il reprezinta aprofundarea cunostintelor teoretice ale internului, imbunatatirea abilitatilor practice si/sau dobandirea de noi abilitati sau competente”, se arata intr-un comunicat dat publicitatii.