Ajutoarele comunitare vin ambalate in cutii mari, iar beneficiarii vor primi programarea prin posta

ajutoare alimentare

Brailenii care au dreptul la ajutoare comunitare vor beneficia in acest an de o modalitate mai simpla de distribuire a alimentelor. Daca in anii trecuti, acestia primeau zeci de cutii, sticle, borcane si pachete, iar uneori, era nevoie sa faca mai multe drumuri, pentru ca ajutoarele veneau  in mai multe transe, acum alimentele vor veni toate odata si vor fi deja ambalate in doua cutii mari, pe care le va primi fiecare beneficiar in parte. In acest fel, ele vor fi mai usor de distribuit, iar persoanele care au dreptul la acest tip de ajutor vor sta mai putin la coada. In plus, oamenii vor fi anuntati prin posta, printr-un cupon, cu privire la data la care sunt programati sa se prezinte pentru ridicarea alimentelor si nu vor mai fi nevoiti sa vina zile la rand, pentru a putea ajunge in fata.

„Au aparut cupoanele pentru alimente pe bani europeni, iar acestea au tiparite pe verso continutul pachetului cu ajutoare. Din ce ni s-a transmis,  continutul unui astfel de pachet va fi ambalat in 2 cutii mari si fiecare cetatean va primi cutiile respective. Fiecare beneficiar primeste un astfel de cupon, in momentul cand vom avea alimentele, adica undeva dupa data de 10-15 decembrie. Dupa ce vom primi ajutoarele, in ordine alfabetica sau dupa alte criterii, dupa cum se va stabili, ii vom chema pe cetateni sa isi ia aceste produse. Cupoanele vin prin posta. Cetatenii vor primi 4 litri de ulei, 4 kg de zahar, 6 kg de faina, 6 kg de malai, 2 pungi cu paste fainoase, 8 cutii de carne de porc, 6 cutii de carne de vita si 10 cutii de conserve de pate de ficat”, a anuntat astazi primarul municipiului, Aurel Simionescu.

Distribuirea ajutoarelor comunitare se va face, ca si in anii trecuti, la Grupul Scolar Industrial “Constantin Brancoveanu” si la Colegiul Tehnic “C.D. Nenitescu”. Beneficiari ai acestor alimente comunitare sunt somerii, pensionarii cu venituri mici, persoanele care au drept la ajutor privind venitul minim garantat si persoanele cu handicap.