Alexandru Popa a mai adus un primar în tabăra liberală: pe Tudorel Gâscă, de la Racovița
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a reușit să mai aducă în primar în tabăra liberală: este vorba despre Tudorel Gâscă, care a decis să părăsească tabăra PMP (era, de altfel, singurul primar PMP din județul Brăila).
„Echipa PNL Racovița are de azi un nou coleg în persoana primarului comunei, Tudorel Gâscă. Domnul primar, care până acum a fost membru PMP, a decis să se alăture echipei liberale.
Îi urez domnului primar bun venit alături de noi și îl asigur că voi fi alături de el și în calitate de președinte al Organizației Județene PNL și de parlamentar îl voi susține în realizarea proiectelor care vin în ajutorul comunității pe care o reprezintă”, afirmă Popa într-un comunicat dat publicității.
Contactat telefonic, Tudorel Gâscă ne-a declarat că a făcut acest pas dat fiindcă că PNL are o echipă mai mare decât PMP și „e ca într-o familie” – când familia este mai numeroasă, sunt mai mulți cei care te pot susține.