Alexandru Popa: Poate că nu am experiență, dar am timp să învăț. E mai bine să nu ai experiență, decât să ai o experiență negativă, ca domnul Boboc

Deși încă nu s-a anunțat data alegerilor interne din PNL Brăila, în cadrul cărora liberalii își vor alege noua conducere, competiția între principalii doi candidați pentru funcția de președinte începe să se aprindă, iar tânărul deputat Alexandru Popa (PNL) nu pare să aibă vreo problemă în a da replica unor comentarii acide ale contracandidatului său, președintele interimar Cătălin Boboc.

La cea mai recentă conferință de presă pe care a organizat-o Boboc a vorbit despre faptul că el, unul, nu este atât de „înfierbântat” în a-și anunța candidatura (aluzie la faptul că Popa a fost suficient de „înfierbântat” încât să admită că dorește să candideze pentru funcția de președinte PNL Brăila, când a fost întrebat de ziariști dacă are această intenție) și a vorbit despre „lipsa de experiență” a colegului său mai tânăr. De asemenea, Boboc a mai precizat că pentru el președinția PNL Brăila nu reprezintă un scop în sine, fiindcă a mai fost președinte și știe despre ce este vorba.

Nu că ar fi avut vreo realizare deosebită în perioada în care a fost președinte… Ba dimpotrivă, în urma presiunilor insistente ale unora dintre colegii săi, ca urmare a rezultatelor proaste obținute în alegeri, pe fondul animozităților  extreme din organizație, el a demisionat din funcția amintită în 2016 și a stat „cu capul la cutie” până în 2020, când a fost reactivat și a devenit candidatul PNL la președinția CJ Brăila. Boboc a obținut un rezultat mai slab decât partidul la alegerile locale (și nu-și asuma vreo responsabilitate personală pentru acest scor, ci are impresia că e vina unor colegi care n-au luptat suficient pentru partid și pentru el), iar președintele Ludovic Orban l-a „recompansat” numindu-l președinte interimar al PNL Brăila. Boboc a anunțat cu surle și trâmbițe că are de gând să strângă rândurile, „să dărâme bisericuțele din PNL Brăila și să construiască o mare catedrală”, dar deocamdată organizația este în continuare dezbinată și nemulțumirile sunt tot mai mari.

În acest context, Boboc caută cu disperare aliați în partid, pentru a câștiga măcar competiția internă, dacă celelalte nu reușește să le câștige. Potrivit informațiilor pe surse, disperarea sa este cu atât mai mare, cu cât sunt foarte puțini cei care mai sunt dispuși să-i stea alături, mai ales având în vedere „isprăvile” sale de la alegerile locale și parlamentare de anul trecut, care i-au convins pe cei care mai aveau dubii că Boboc își schimbă părul/penele, dar năravul ba.

Întrebat cum comentează„înțepăturile” lansate de Boboc la adresa sa, Popa a declarat ieri,  în cadrul unei conferințe de presă: „Nu știu de ce a tras concluzia domnul președinte Cătălin Boboc că sunt înfierbântat.

Da, poate experiență nu am, dar am timp să asimilez și învăț pe parcurs. E mai bine să nu ai experiență decât să ai o experiență negativă”.

„Vă referiți la domnul Boboc aici, da?”

„Da.”

Întrebat dacă se așteaptă să fie o campanie agitată în ceea ce privește alegerile interne din PNL, având în vedere modul în care s-au desfășurat lucrurile până acum, Popa a răspuns: „Din punctul meu de vedere nu va fi o campanie agitate; eu am o întreagă echipă care îmi este alături, avem un întreg proiect pe care vrem să-l ducem la bun sfârșit în 2024. Eu nu am o campanie agitată și nu vreau să am contre personale cu Cătălin Boboc”.

Chestionat ce se va întâmpla dacă Ludovic Orban (cel care l-a numit pe Cătălin Boboc în funcția de prreședinte interimar al PNL Brăila) va deveni din nou premier al României, caz în care este posibil ca Boboc „să fie din nou pe cai mari”, parlamentarul a spus: „Nu știu de unde ați tras dvs concluzia asta; eu am aceeași atitudine și drumul meu este același și cu domnul Cîțu premier, și cu domnul Orban. Sunt colegii mei de partid și sunt de acord cu amândoi”.

„Și dacă domnul Orban o să vă ceară să nu mai candidați?”

„Domnul Orban este un bun politician și nu se va implica în lupte interne la Brăila”.