„Algoritmii și fake news. Cum sunt manipulate informațiile în era digitală”
Vineri, 27 septembrie, la ora 10.00, la Casa Corpului Didactic Brăila va avea loc o dezbatere județeană cu tema „Algoritmii și fake news. Cum sunt manipulate informațiile în era digitală”, avându-l ca invitat pe Mircea Toma, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, psiholog și jurnalist.
Dezbaterea are ca obiectiv dezvoltarea gândirii critice și a competențelor media în rândul elevilor pentru a identifica și combate dezinformarea online.
Câteva dintre întrebările la care se va răspunde în cadrul acestei întâlniri sunt:
Cum influențează dezinformarea opinia publică?
Cine controlează adevărul?
Cine stabilește faptele?
Este educația media soluția?
Evenimentul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Casa Corpului Didactic Brăila.