Amenzi de 13.000 lei aplicate în perioada 20 octombrie – 2 noiembrie de polițiștii locali brăileni, pentru încălcarea legislației privind respectarea curățeniei pe domeniul public

În perioada 20 octombrie – 2 noiembrie polițiștii locali brăileni au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale persoanelor surprinse încălcând prevederile în vigoare privind respectarea curățeniei pe domeniul public al municipiului Brăila. Este vorba despre 13 persoane, cu vârste cuprinse între 21 și 58 de ani, surprinse în timp ce aruncau deșeuri pe domeniul public, pe Șos. Focșani, Șos. Baldovinești, pe str. Mihai Bravu, str. Eroilor, str. Brașoveni, P-ța Apollo sau Șos. Rm Sărat. Acestea au fost sancționate contravențional cu suma totală de 13.000 lei.

De asemenea, alte 3 persoane surprinse în timp ce spărgeau semințe și aruncau cojile pe jos, în părculețul «Caporalul Mușat», au fost sancționate contravențional cu suma de 1.000 lei, fiecare.

„Totodată, în ziua de 30.10.2021, un echipaj din cadrul Poliției Locale Brăila a observat pe o stradă din Lacu Dulce, la poarta unui imobil, aproximativ 4 mc de deșeuri provenite din materiale de construcții. Proprietarul imobilului, un bărbat în vârstă de 60 de ani, a fost sancționat contravențional cu suma de 1.500 de lei, fiind somat să ridice deșeurile respective.

În cursul aceleiași zile, bărbatul, însoțit de o altă persoană, a încărcat aproximativ 2 m cubi de deșeuri într-un atelaj hipo, condus de persoana respectivă, pe care i-a transportat pe terenul viran de lângă Parcul ANL Lacu Dulce. În cauză au fost anunțați comisarii Gărzii de Mediu Brăila.

De asemenea, polițiștii locali au reușit să identifice și proveniența deșeurilor, proprietarul acestora fiind un brăilean care a explicat că a contactat o persoană care se ocupă cu acest gen de transporturi (respectivul făcându-și și reclamă prin scările de blocuri din Brăila) și că nu știe cum au ajuns deșeurile să fie depozitate pe domeniul public. Toate aceste aspecte au fost aduse la cunoștința comisarilor Gărzii de Mediu Brăila, care au preluat cazul, în vederea luării măsurilor care se impun.

Persoana care a condus atelajul hipo a fost sancționată contravențional cu suma de 1.152,5 lei”, se precizează într-un comunicat dat publicității de Poliția Locală.