AMENZI DE 1,7 MILIOANE LEI APLICATE DE INSPECTORATUL DE MUNCA FIRMELOR BRAILENE

In primele 11 luni ale acestui an, Inspectoratul Teritorial de Munca Braila a verificat 1.302 agenti economici, care aveau un numar total de  37.506 salariati. In urma controalelor, au fost depistate 912 persoane care munceau la negru si au fost aplicate amenzi in valoare totala de de 760.000 lei. In cazul a 3 angajatori, au fost identificate 45 de persoane care lucrau fara forme legale de incadrare, fiind sesizate organele de urmarire penala.

Pe de alta parte, la un numar de 71 de angajatori, inspectorii ITM au constatat nereguli cu privire la primirea la munca a salariatilor fara existenta certificatului medical la angajare. Alti 292 de angajatori au fost gasiti in neregula, inspectorii ITM constand ca acestia nu respectau prevederile legale referitoare la durata normala a programului de lucru si la orele de munca suplimentare. De asemenea, s-a descoperit ca la un numar de 142 de agenti economici, salariatii care erau incadrati in baza contractelor individuale cu timp partial, prestau munca suplimentara. In plus, au fost depistati 139 de angajatori care nu respectau legea in privinta acordarii sporului cuvenit salariatilor ce presteaza activitate in zilele de repaus saptamanal.

Separat de amenzile date pentru munca la negru, pentru celelalte  nereguli descoperite, inspectorii de munca au aplicat  un numar de 192 de amenzi, in valoare totala de 939.450 lei.