Amenzi în valoare de 19.000 lei aplicate de comisarii de la Protecția Consumatorului Patiseriei Luca, din Brăila, pentru neregulile constatate

În perioada 21 mai – 10 iunie, Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a desfășurat controale  la  5 puncte de lucru ale firmei Tinervis Group Srl – Patiseria Luca, situate în municipiul Brăila.

Verificările au fost făcute ca urmare a reclamației unui consumator privind nerespectarea legislației în vigoare la fabricarea și comercializarea produselor de patiserie proaspătă și produse tip fast-food de către operatorul economic amintit.

Potrivit unui comunicat dat publicității, „pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Brăila au aplicat următoarele sancțiuni și măsuri:

*7 sancțiuni contravenționale în valoare de 19.000 lei, dintre care 4 avertismente;

*s-a dispus oprirea definitivă de la utilizarea în procesul tehnologic de fabricație cât și de la comercializare, a diferitelor categorii de materii prime, semifabricate și produselor finite nesigure în valoare totală de 1.559 lei și neutralizarea acestora de către o firmă autorizată.

*s-a dispus informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor privind natura ingredientelor componente ale produselor finite de patiserie si fast-food și prezentarea doar a informațiilor conforme cu parametrii ce caracterizează produsele finite.

Principalele abateri constatate au fost :

*Depozitarea necorespunzătoare a ambalajelor de unică folosință utilizate pentru ambalarea produselor finite neprotejate împotriva contaminării microbiologice și chimice;

*Utilizarea pentru depozitarea diferitelor categorii de deșeuri a unor recipienți fără sistem de acționare la pedală care să evite intersecția fazelor salubre cu cele insalubre;

*Depozitarea necorespunzătoare a ambalajelor din carton pe holurile de acces ale unității;

*Existența în spațiile de depozitare și de expunere la comercializare a diferitelor categorii de materii prime, semifabricate și produse finite cu modificări organoleptice de aspect, consistență și culoare;

*Nerespectarea condițiilor tehnice stabilite de către producător pe timpul manipulării și depozitarii produselor pe bază de cacao;

*Lipsa monitorizărilor parametrilor de microclimat la agregatele frigorifice și mese calde destinate depozitarii materiilor prime, a semifabricatelor și a produselor finite;

*Intersecția fazelor salubre cu cele insalubre (prezența în spațiile de fabricație a ustensilelor și substanțelor destinate igienizării; prezența obiectelor personalului lucrător);

*Utilizarea în etapele preliminare ale procesului tehnologic de fabricare a produselor finite a unor ustensile neprofesionale, insuficient igienizate;

*În urma verificării disponibilității tuturor informațiilor obligatorii privind etichetarea produselor finite s-a  constatat informarea incorectă a consumatorilor privind natura ingredientului majoritar utilizat la fabricarea semifabricatelor de patiserie și panificație.

*Afișarea unor informații și indicații care nu sunt conforme cu parametrii ce caracterizează produsele și care nu pot fi probate”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns