Amenzi în valoare de 8.000 de lei aplicate de Protecția Consumatorului unui laborator de cofetărie-patiserie din Brăila
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a demarat în data de 2 februarie o acțiune de control la Creative Cake Design SRL Brăila – Laborator cofetăărie-patiserie, situat în Bulevardul Independenței nr. 8, bl. B1, parter.
După cum se arată într-un comunicat de presă, în urma neregulilor constatate, comisarii CJPC au aplicat următoarele sancțiuni:
*3 amenzi contravenționale în valoare de 8.000 lei;
*un avertisment;
*oprirea definitivă de la utilizare în fabricarea diferitelor sortimente de patiserie-cofetărie a 32 kg materii prime nesigure, cu data durabilității minimale depășită. Valoarea totală a acestora este de 3000 lei;
*distrugerea produselor nesigure pentru consum uman și a celor cu data durabilității minimale depășită;
*oprirea temporară a fabricației până la remedierea deficiențelor constatate și intrarea în legalitate a operatorului economic.
*s-a dispus măsura opririi temporare la comercializare a diferitelor sortimente de patiserie-cofetărie ce prezentau elemente de identificare incomplete, până la remedierea deficiențelor constatate și intrarea în legalitate a operatorului economic.
Dintre cele mai importante abateri constatate de echipa de control menționăm:
*intersecție de faze salubre cu insalubre (depozitarea necorespunzătoare a ustensilelor folosite pentru igienizarea spațiilor de producție în zonele în care se desfășoară procesul tehnologic de fabricare a produselor finite de cofetărie);
*plita, grătarul și hota prezentau strat grosier de grăsimi și arsură;
*se utilizau vase și ustensile de bucătărie degradate;
*spațiile insuficiente pentru depozitarea produselor finite, semifabricate, materii prime și auxiliare(la data controlului se aflau depozitate diferite decoruri modelate din pastă de zahăr in spații auxiliare nedestinate producției;
*depozitarea materiilor prime refrigerate și congelate se realizează in agregate frigorifice neigienizate cu depuneri de gheață și pete de rugină;
*la livrare către consumatorul final nu existau informațiile privind ingredientele cu potențial alergen și valori nutriționale;
*nu se indică exact prețul pe unitatea de măsură la produsele comercializate.
În data de 6 februarie operatorul economic a fost reverificat, constatându-se remedierea tuturor deficiențelor constatate anterior și ca urmare s-a ridicat măsura de oprire temporara a prestării serviciului.