Amenzi în valoare de circa 125.000 lei aplicate de polițiștii locali brăileni în ultima săptămână

În perioada 6-13 septembrie polițiștii locali brăileni au aplicat un număr de 182 sancțiuni contravenționale, în valoare de 124.580 lei.

Astfel, pe linia CURĂȚENIEI MUNICIPIULUI BRĂILA, în perioada menționată au fost sancționate 16 persoane cu amenzi în valoare de 14.000 lei, pentru contravenții precum:

*depozitarea pe domeniul public, precum și în alte locuri publice, a unor reziduuri – au fost depistate și sancționate contravențional 4 persoane, cu amenzi în valoare de 4.000 lei;

*circulația cu mopedul în Parcul Monument;

*aruncarea pe domeniul public sau privat al Municipiului Brăila a ambalajelor, a deșeurilor și a gunoaielor de orice fel – au fost sancționate  11 persoane cu amenzi în valoare de 9.000 lei;

* accesul autovehiculelor în Parcul Monument în afara intervalului orar cuprins între orele 22:00 – 09:00;

*fumatul în toate spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii – au fost sancționate 5 persoane cu amenzi în valoare de 500 lei.

În ceea ce privește TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE, au fost aplicate 14 sancțiuni în valoare de 6.100 lei.

Pe linia activităților de CIRCULAȚIE RUTIERĂ, polițiștii locali au aplicat 114 sancțiuni în valoare totală de 89.480 lei și au aplicat 135 puncte de penalizare, pentru contravenții precum:

*nerespectarea normelor rutiere privind oprirea, staționarea și accesul interzisau fost aplicate 114 sancțiuni în valoare totală de 77.010 lei și au fost aplicate 135 puncte penalizare;

*nerespectarea normelor rutiere privind circulația autovehiculelor numai pe sectoarele de drum pe care le este permis accesul și nerespectarea normelor referitoare la masele totale maxime autorizate și admise;

*nerespectarea legislației privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap – au fost aplicate 8 sancțiuni în valoare totală de 2.000 lei;

*nerespectarea Regulamentului de organizare și funcționare a sistemului de administrare a parcărilor publice din Municipiului Brăila – au fost aplicate 6 amenzi în valoare de 800 lei;

*nerespectarea Regulamentului pentru eliberarea și folosirea permiselor de acces auto pe străzile din municipiu – au fost aplicate 28 amenzi în valoare de 70.000 lei.