Antoneta Ioniță, candidat PNL: Cred că pe 6 decembrie, asumat și responsabil, brăilenii vor vota PNL. Dezvoltarea României, dezvoltarea județului nostru depind de o guvernare care are la dispoziție 80 de miliarde de euro

Antoneta Ioniță (medic), 50 de ani, candidatul PNL Brăila la Camera Deputaților, transmite alegătorilor un mesaj în ultima zi de campanie electorală: ”Când facem alegeri, ne gândim întotdeauna la viitor. Indiferent de ce plan vorbim – familial, social, profesional – alegeri înseamnă viitor. Iar pe 6 decembrie, alegerile înseamnă viiitorul acestei țări. A României noastre, pe care cu toții pretindem că o iubim. Și, indiscutabil, înseamnă și viitorul Brăilei și al brăilenilor.

Ca medic, dar și ca individ, la fel ca dumneavoastră, am trăit și am muncit în timpul unor guverne care m-au mințit, mi-au promis și mi-au înșelat așteptările. De aceea, cred că pe 6 decembrie, asumat și responsabil, brăilenii vor vota PNL și vor înțelege că dezvoltarea României, dezvoltarea județului nostru depind de o guvernare care are la dispoziție 80 de miliarde de euro, pentru ca noi toți să o ducem mai bine”.