Antoneta Ioniță (PNL), la finalul mandatului de deputat: Vă asigur că în toată această perioadă am încercat să fac tot ceea ce este mai bun pentru Brăila

Liberala Antoneta Ioniță, ce a candidat pentru un nou mandat la alegerile din 6 decembrie, le mulțumește brăilenilor pentru susținere, la finalul activității sale parlamentare.

În contextul în care în urmă votului exprimat de alegători Ioniță nu a obținut un nou mandat de deputat, aceasta a scris pe o rețea de socializare: „Dragi brăileni, după patru ani în Parlament ca reprezentant al dumneavoastră, iată că am ajuns la capătul acestui drum. Pentru mine (…) se încheie o etapă importantă din viața mea, în care am muncit cu tot sufletul, așa cum am fost educată de părinții mei.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și m-au încurajat, precum și celor care m-au combătut, deoarece consider că din divergența de idei se naște progresul și vă asigur că în toată această perioadă am încercat să fac tot ceea ce este mai bun pentru Brăila.

Pentru că misiunea mea în Parlament se încheie curând, vreau să știți că am rămas și voi rămâne mereu aceeași Antoneta Ioniță”.