Antrenorul de kickboxing Dan Căpățînă: „La nivelul municipiului Brăila autoritățile locale nu au susținut sportul”

Antrenorul de kickboxing Dan Căpățînă, care a devenit recent membru al PNL Brăila, își dorește ca la nivel local să fie susținut mai mult sportul, atât cel de performanță, ci și sportul de masă.

Căpățînă consideră că în ultimii ani Municipalitatea brăileană nu a sprijinit sportul: „La nivelul municipiului, autoritățile locale nu au susținut sportul. Financiar vorbind, nu au susținut sportul. A susține doar o echipă – și aici nu vreau să vorbesc, felicitări, dar a susține doar o echipă de handbal cu un buget extraordinar de mare și celelalte cluburi sportive, de echipe de gen fotbal, baschet, volei, să nu le ajutăm și apoi sporturi individuale, kickboxing, karate, tenis de masă să nu le ajuți financiar…”.

L-am mai întrebat pe Căpățînă care este punctul său de vedere cu privire la faptul că mai nou, unele cluburi sportive brăilene nu reușesc să găsească nici măcar o sală de sport la o unitate de învățământ din municipiu, unde, contra unei chirii, să poată să se antreneze.

Liberalul a spus că situația este destul de delicată din acest punct de vedere: „Pe data de 4 mai autoritățile locale ar fi trebuit să definitiveze, conform noii legi a sportului, situația privind bazele sportive la nivel local – și aici mă refer la instituții de învățământ care au terenuri de sport și săli de sport. Din ce știu 100%, sunt cluburi private care au făcut adrese din luna martie și aprilie, iar Inspectoratul Școlar și-a luat mâna, a dat-o către Consiliul Local Municipal, iar cei de la CLM, neștiind că au atribuții în această lege, au făcut adrese către Ministerul Educației, iar Ministerul Educației au trimis înapoi adrese prin care îi informau că ei sunt direct responsabili”.

Antrenorul de kickboxing a mai afirmat că și-ar dori ca un număr cât mai mare de tineri brăileni să facă sport, nu neapărat de performanță.

Precizăm că Dan Căpățină a absolvit Școala Militară de Subofițeri Jandarmi Drăgășani și este licențiat în Drept. În 2014 a devenit instructor de arte marțiale în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Mai apoi a devenit antrenor și și-a înființat propria asociație, „Club Sportiv Urban Warrior Gym”, iar sportivii săi au câștigat multe premii la competițiile de profil.

Amintim că sâmbătă, 6 mai, la Brăila a avut loc Campionatul Național de Kickboxing K1 în ring și Cupa României pe tatami, organizate sub egida FRAMC, după regulamentul WAKO. La evenimentul amintit – în organizarea căruia a fost implicat Dan Căpățînă – au participat peste 300 de sportivi din toată țara.