APE TULBURI LA PNL BRĂILA: „ORGANIZAȚIA MUNICIPALĂ A PNL BRĂILA SPRIJINĂ CANDIDATURA LUI ADRIAN TABARAC”

După ce o parte din Organizația de Tineret a PNL Brăila a anunțat că sprijină candidatura lui Adrian Tabarac (independent, fost PNL) la Camera Deputaților, mai nou, se anunță că și Organizația Municipală a PNL Brăila face același lucru.

Într-un comunicat transmis astăzi presei locale se arată: „Organizația municipală a PNL Brăila sprijină candidatura lui Adrian Tabarac.

Membrii organizației municipale a Partidului Național Liberal se dezic de conducerea interimară a PNL Brăila și refuză să susțină în actuala campanie electorală candidații PNL.

Alegătorii trebuie să știe că, din momentul în care a fost numit președinte interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc, fără legitimitatea dată de vreun vot în interiorul partidului, a fost autorul unei serii întregi de abuzuri. De la listele de candidaturi falsificate, ședințele fără cvorum, atacul asupra Organizației de Tineret, înlăturarea președinților organizațiilor de cartier ori eliminarea vechilor liberali din secțiile de vot, toată activitatea din PNL Brăila se desfășoară sub semnul tensiunii, al imposturii, al falsului și al mediocrității.

Cătălin Boboc nu poate lucra cu niciunul dintre oamenii care îi cunosc caracterul și de aceea aduce în partid persoane străine, mercenari pe care-i poate controla și cu care clădește impostura sa și a acoliților săi.

Suntem cei care de-a lungul timpului ne-am opus, la Brăila, abuzurilor PSD, suntem cei care am construit, în plan local, campania electorală pentru președintele Klaus Iohannis și refuzăm să închidem ochii când vedem prăpastia în care Cătălin Boboc împinge partidul. Nu aceasta este organizația în care am intrat, nu acestea sunt valorile liberale, nu aceștia sunt candidații care ne reprezintă.

În concluzie, dezaprobăm maniera abuzivă practicată de președintele interimar Cătălin Boboc, în opoziție cu principiile și valorile liberale și anunțăm, prin prezentul comunicat, că vom sprijini candidatura independentă a lui Adrian Tabarac, singurul liberal aflat, de fapt, pe buletinele de vot la aceste alegeri.

Cu respect,

membru BPJ-Bucur Raluca,

sef OSV-Iacobescu Aurel,

sef OSV-Cocias Enica,

sef OSV- Ungureanu Magdalena,

membru TNL-Moroianu Claudia,

sef OSV-Istrate Tinca,

pres.cartier-Constandache Petca,

sef OSV-Veisel Daniela,

sef OSV- Mocanita Magdalena”.

Precizăm că documentul nu este semnat de președintele interimar al organizației municipale PNL Brăila, Cătălin Canciu.

Amintim, de asemenea, că Adrian Tabarac, fost președinte al Organizației Municipale PNL Brăila, a decis să candideze ca independent la Camera Deputaților ca urmare a nemulțumirilor sale legate de modul în care au fost desemnați candidații PNL Brăila la alegerile parlamentare.

Conducerea PNL Brăila a anunțat că va comenta această situație mâine, în cadrul unei conferințe de presă.