Astăzi s-a semnat la Brăila contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2”

Astăzi, la Brăila, în prezența ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, s-a semnat contractul privind realizarea studiului de fezabilitate pentru obiectivul de investiții „Drum TransRegio Galați – Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu – Autostrada A2”.

Au mai fost prezenți la acest eveniment ministrul Culturii, Lucian Romașcanu, europarlamentarii Dan Nica și Mihai Tudose, senatorul Ion Rotaru și deputatul Nicu Niță.

Contractul a fost semnat de Iulian  Chiriac, președintele Consiliului Județean Brăila, Costel Fotea, președintele CJ Galați, Pavel Marian, președintele CJ Ialomița, Bogdan Mihai, administrator public al județului Călărași și Mădălina Vișan, reprezentant legal al Asocierii EAST WATER DRILLINGS SRL (LIDER DE ASOCIERE) & PRIMACONS GROUP SRL, câștigătorul licitației. Valoarea contractului este de 17.064.028 de lei (fără TVA).

Drumul TransRegio are o lungime estimată de 150 de kilometri. Valoarea totală a proiectului este de 24.490.260,00 lei și acesta va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 17.578.646,00 lei, 15% contribuția proprie – 3.102.114,00 lei, diferența până la valoarea totală a proiectului reprezentând cheltuieli neeligibile, inclusiv TVA. Durata proiectului este de 14 luni.

Prima declarație la acest eveniment a făcut-o președintele CJ Galați, Costel Fotea, care le-a urat tuturor „Bun găsit la Brăila”:  “Bine ați venit la Brăila!

Nu cred că vă așteptați la un gălățean să vă spună «Bine ați venit la Brăila!»…

Mă bucur enorm de mult că ceea ce am început în 2022, împreună cu prietenii de la Brăila, cu prietenii și colegii de la Ialomița și Călărași, începe să-și arate roadele.

Vreau să le mulțumesc celor doi europarlamentari, Dan Nica și Mihai Tudose, pentru că au făcut posibil ca această asociere să aibă loc. Vreau să mulțumesc și domnului ministru Sorin Grindeanu, care a fost aproape de noi pentru a dezvolta tot ce înseamnă infrastructură în regiune”.

La rândul său, președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a spus că împreună, județele Brăila, Galați, Călărași și Ialomița, care au înființat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructura de transport de interes strategic în zona de Est și Sud, pot realiza proiecte majore:

Europarlamentarul Mihai Tudose a declarat că parcă are un déjà vu, dat fiind că în urmă cu circa 5 ani, asista alături de Felix Stroe (care pe atunci era ministru al Transporturilor) la semnarea contractului pentru construcția podului peste Dunăre la Brăila: