AVIZ PENTRU PNL BRĂILA: DACĂ VĂ BAZAȚI IAR PE SONDAJELE COMANDATE DE CENTRU, S-AR PUTEA SĂ-I AVEȚI DREPT CANDIDAȚI LA PARLAMENTARE PE NICUȘOR DIN PIAȚA MARE ȘI VIRGINICA DIN PIAȚA CONCORDIEI!
Unii dintre primarii PNL nu au fost de acord cu candidatura liberalului Cătălin Boboc la președinția CJ Brăila, nu l-au susținut și nu sunt de acord sub nicio formă cu eventuala numire a acestuia în funcția de președinte al PNL Brăila, în locul lui Alexandru Dănăilă, care și-a dat demisia din funcție, ca urmare rezultatului slab obținut de organizație la alegerile locale. O dovadă în acest sens este faptul că unii dintre primarii liberali au semnat o scrisoare trimisă la centru, în care precizau că nu sunt de acord cu instalarea lui Boboc în fruntea organizației liberale.
Scrisoarea respectivă a fost semnată și de unii consilieri municipali și județeni PNL prospăt aleși, care sunt gata să renunțe la mandatul de ales local dacă de la nivel central va fi impus Boboc ca și președinte (așa cum a fost impus și drept candidat la alegerile locale). De asemenea, documentul este semnat de președinți ai unor organizații PNL de cartier din municipiu, care sunt pregătiți să renunțe la funcțiile lor, în situația în care Boboc devine șeful PNL Brăila și în care acesta va fi impus drept candidat al organizației la alegerile parlamentare.
În ceea ce-i privește, evident, primarii PNL nu au de gând să renunțe la mandate, însă au făcut clar că nu sunt dispuși să lucreze cu Boboc și că nu vor susține o eventuală candidatură a acestuia la alegerile parlamentare (tot impusă de la centru).
Toți liberalii amintiți, care nu sunt dispuși să-l accepte pe Cătălin Boboc ca șef, consideră că dincolo de chestiuni ce țin de caracterul și de unele dintre metehnele acestuia, rezultatul slab obținut de el la alegerile locale (aproape 24%, în timp ce contracandidatul său, social-democratul Iulian Chiriac, a obținut peste 50% din voturi) fac ca impunerea lui Boboc ca șef al organizației județene să fie o sfidare la adresa membrilor organizației.
Precizăm că impunererea de la centru, în ceea ce privește candidatura acestuia la alegerile locale, a venit sub forma unei „recomandări” de la centru de a se respecta rezultatele unui sondaj – rezultate care erau foarte departe de realitate, lucru evident pentru orice om care are cât de cât legătură cu politica locală- ce îl dădea pe Boboc drept candidatul cel mai potrivit pentru candidatura la președinția CJ și pe Lucian Căprariu, de la Brăila Nouă, drept candidatul cel mai potrivit pentru candidatura la Primăria municipiului. Sondajul a fost comandat și plătit de la centru, deci cei de la PNL Brăila doar au primit niște cifre și li s-a spus ceva de genul: „Asta e rezultatul, aștia doi sunt candidații. Voi votați-i!”.
În condițiile în care ziariștii au vorbit despre toate aceste lucruri și despre faptul că mulți dintre colegii liberali nu l-au vrut pe Boboc ca și candidat, Alexandru Dănăilă a comentat: „Dacă mă întrebați pe mine personal – că nu pot să vorbesc în numele colegilor -, acum, după ce am văzut rezultatul alegerilor, aș spune că probabil că ar fi fost variante diferite pe care le-aș propune pentru o repetare a scrutinului”.
L-am întrebat pe Dănăilă dacă personal, atunci când a văzut rezultatele sondajului care dădea drept cea mai bună variantă pentru alegerile de la Brăila tandemul Cătălin Boboc – Lucian Căprariu, nu și-a pus un semn de întrebare cu privire la cifrele respective.
Acesta a spus: ”Eu sunt un om de partid. De-asta mi-am și prezentat demisia, pentru că înțeleg necesitatea ca la alegerile parlamentare să ne pregătim pentru un rezultat cât mai bun. Este foarte important ca Brăila să ia un număr cât mai mare de parlamentari, care să susțină viitorul Guvern”.
Ziariștii i-au sugerat lui Dănăilă ca el și ceilalți liberali să fie mai atenți la sondajele comandate de la centru când va fi vorba despre stabilirea candidaților PNL Brăila pentru alegerile parlamentare, fiindcă dacă aceste sondaje sunt la fel de «precise» ca și cele făcute pentru alegerile locale, liberalii s-ar putea să constate că centrul le recomandă să-i desemneze drept candidați pe Nicușor de la Piața Mare și pe Virginica, din intersecția de la Piața Concordia.
”Vă dați seama că acestea sunt niște chestiuni importante și extrem de serioase…”, a spus Dănăilă.
„Păi Primăria și președinția Consiliului Județean nu au fost serioase?” a fost răspunsul ziariștilor.