Avram catre Nechita: Sunteti un factor perturbator in judetul Braila!
Vicepresedintele Consiliului Judetean Braila, Ovidiu Nechita (PNL), i-a reprosat astazi liderului grupului de consilieri PSD, Ionel Avram, faptul ca atunci cand social-democratii au strans semnaturile pentru a convoca sedinta extraordinara CJ pentru ziua de azi, nu au venit sa se consulte si cu el, privind ordinea de zi. Nechita i-a spus lui Avram ca din cauza ca nu au discutat cu el, s-a ajuns ca sedinta de astazi sa fie convocata inutil, ceea ce este o bataie de joc la adresa alesilor: “Inainte de a convoca aceasta sedinta, vi se pare normal sa veniti sa discutati cu mine ce vreti sa puneti pe ordinea de zi? Dvs, cand ati convocat sedinta, nu m-ati consultat. In momentul in care ati convocat-o, ati venit si la mine sa-mi spuneti ce vreti sa puneti pe ordinea de zi, ca in cunostinta de cauza, sa putem discuta despre sedinta? Cand ati convocat-o mi-ati spus si mie? Va intreb: da, sau nu? Ati convocat-o in cateva minute: <<Va chemam ca sa ne vedem la fata pe data de 29 , astazi>>… Cum ati reusit sa strangeti in cateva minute semnaturile, ati reusit sa va bateti joc, sa ne aduceti aici, ca sa spuneti <<Domnule, noi nu avem ce vota!>>. Nu se poate asa ceva, dragi colegi!”.
“Sunteti un factor perturbator in judetul Braila!”, i-a replicat Ionel Avram.
“Asa este, bine! Parerea dvs…”, a inchis subiectul Nechita.