Azi a fost deschisa Biblioteca Franceza ”Ilarie Voronca”, in cadrul Centrului Multilingv din Braila
Astazi, la Biblioteca Judeteana „Panait Istrati” Braila a avut loc deschiderea Bibliotecii Franceze ”Ilarie Voronca”, in cadrul Centrului Multilingv, aflat pe strada Belvedere nr. 3. Compartimentul a luat fiinta in 2013, printr-o donatie de carte franceza de 5.000 de volume aduse din Franta de Clubul Lyon, prin amabilitatea profesorului doctor Sofia Dima de la Universitatea Dunarea de Jos din Galati. Fondul de carte cuprinde literatura universala franceza, enciclopedii, carti din domenii precum istorie, geografie, filozofie, generalitati, religie, politica, economie si stiinte, dar si albume de calatorie. Activitatile care se vor desfasura in cadrul sectiei sunt: imprumut la domiciliu sau consultare pe loc, concursuri scolare si literare – Ziua Francofoniei, expozitii de carte, clubul de lectura „Magia romanelor franceze”. De asemenea, vor avea loc diverse manifestari desfasurate cu ocazia evenimentelor marcante ale culturii si civilizatiei franceze organizate de bibliotecarii sectiei sau in colaborare cu voluntari.
In cadrul Centrului Multilingv functioneaza si compartimentul de carte engleza, care a luat fiinta in 2004.