B. BOTEA: CUMPARATI ASPIRATOARE URBANE, CA SA ADUNAM FRUNZELE USCATE DE PE STRAZI! SUNT FRUNZE PESTE TOT; E ROMANTIC, DAR NU E IGIENIC

Consilierul municipal Bogdan Botea (PND) a propus astazi suplimentarea bugetului Serviciului de Utilitate Publica de Administrare si Gospodarire Locala (SUPAGL) Braila, pentru achizitionarea unor aspiratoare urbane cu care sa se stranga frunzele uscate de pe strazi. Botea a precizat ca in alte municipii din tara se folosesc deja astfel de aspiratoare si nu se mai aduna frunzele cu matura.

In acest context, consilierul PND a propus suplimentarea bugetului SUPAGL cu suma de 329.220 lei, “reprezentand contravaloarea  a 10 aspiratoare urbane, pentru ca nu stiu daca ati observat, in orasul Braila, cand vine toamna, este o  cohorta de frunze peste tot, in tot orasul, in parc, pe strazi, sunt peste tot. Este si romantic, e adevarat, e frumos, dar nu e igienic.

Am vazut ca colega dvs de la Craiova a cumparat deja si chiar se lauda cu chestia asta. Drept urmare, propun acest amenament la buget”.

Propunerea lui Botea nu a fost aprobata insa de consilierii municipali, dar fiind ca primarul Marian Dragomir (PSD) a declarat ca nu exista nicio cale legala care sa permita SUPAGL sa cumpere din fonduri proprii astfel de utilaje, pentru a le oferi gratuit operatorilor de salubritate, ca sa fie folosite pentru a face curatenie pe strazile orasului.