Bărbat din Vădeni, arestat pentru furtul unor componente ale sistemelor de irigat. Prejudiciul, în valoare de 38.000 lei, a fost recuperat parțial

Polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Brăila au efectuat pe 5 octombrie patru percheziții domiciliare, iar la domiciliul unuia dintre cei vizați (un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Vădeni) oamenii legii au descoperit și ridicat componente ale sistemelor de irigat provenite din furt.

În baza probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore pe bărbatul în cauză.

„În fapt, în noaptea de 2 spre 3 iulie 2022, bărbatul ar fi sustras mai multe componente ale sistemelor de irigații din extravilanul localității Baldovinești, aparținând unei societăți comerciale brăilene. Prejudiciul, în valoare totală de 38.000 lei, a fost recuperat parțial de polițiști.

În continuare se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

La data de 6 octombrie Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a bărbatului, acesta fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila”, se arată într-un comunicat dat publicității.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns