Barbat omorat in bataie, la Pitulati

1

Un barbat in varsta de 40 de ani din localitatea braileana Pitulati a fost omorat in bataie aseara, de catre doi consateni, tata si fiu, in varsta de 50 de ani, respectiv 27 de ani.  Cei doi se certau cu un alt barbat din cauza unei datorii de 50 de lei, pe care acesta o avea catre ei. Mai exact, omul luase niste lapte de la ei si in contul acestuia, promisese ca va veni sa munceasca pentru cei doi, insa nu-si tinuse promisiunea. Cand l-au intalnit in sat, in fata magazinului, satenii au inceput sa-i reproseze ca nu si-a platit datoria si de la vorbe grele si amenintari, la bataie, nu a fost decat un pas. Fiindca ii stia iuti de manie si agresivi, un prieten al barbatului de 50 de ani a incercat sa intervina in conflict, pentru a aplana situatia si a evita ca amicul sau si fiul acestuia sa ajunga la violente extreme. Furiosi ca se baga intre ei, cei doi si-au lasat victima initiala si au tabarat pe intrus, pe care l-au lovit cu pumnii si cu picioarele, pana n-a mai miscat. Desi au vazut ca omul a ramas si lat la pamant, incapabil sa se mai miste, acestia au urcat cu picioarele pe el, ca sa se asigure ca s-a invatat minte si nu se mai amesteca unde nu-i este treaba.

Echipajul de pe ambulanta sosita la fata locului n-a mai putut sa faca nimic pentru barbatul ramas in colbul ulitei: acesta murise. Cei doi agresori au fost ridicati azi-noapte, pentru audieri.