BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „PANAIT ISTRATI” BRĂILA ORGANIZEAZĂ CURSURI DE ALFABETIZARE DIGITALĂ PENTRU PERSOANELE ADULTE DEZAVANTAJATE

Biblioteca Județeană „Panait Istrati” Brăila anunță că organizează cursuri de alfabetizare digitală pentru persoanele adulte dezavantajate (seniori, șomeri, persoanele aflate la pragul minim de sărăcie, persoane cu dizabilități, etc).

Înscrierile se fac până vineri, 30 octombrie, la telefon: 0752892404, în limita a 10 locuri. Cursurile vor fi săptămânale, în fiecare zi de luni, de la ora 10, începând cu data de 2 noiembrie.

Activitatea are loc în cadrul proiectului „Biblioteca, motorul incluziunii sociale în comunitate”, finanțat prin programul Erasmus+ al Comisiei Europene. Managerul proiectului este dr. Eduard Claudiu BRĂILEANU, șef serviciu Relații cu Publicul în cadrul Bibliotecii.

Cursul se va desfășura cu respectarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.