Sambata seara, inceput de noiembrie. Mergem la teatru, la avanpremiera piesei ‘’Indoiala’’,  de John Patrick Shanley.

Regia: Eugen Gyemant, scenografia: Cristina Milea.

Distributia: Ramona Ginga, Corina Moise, Liliana Ghita si Emilian Oprea.

Trebuie sa recunosc ca mi-au trecut multe lucruri prin gand: in primul rand, raportarea la filmul “Doubt”, care se afla in top 3 filme preferate de-ale mele, combinata cu teama ca un tanar regizor de teatru nu poate suprinde toata esenta si nuantele textului, provocarea pentru Emilian Oprea de a juca un preot, rolul de mama al Ramonei Ginga si nu in ultimul rand – nerabdarea de a o vedea jucand pe cea mai recenta “achizitie” a echipei TMF Braila – actrita Corina Moise, despre care auzisem numai cuvinte de lauda.

Nu vreau sa vorbesc acum despre faptul ca spectacolul trebuie sa se mai aseze, sau despre faptul ca poate actorii mai aveau nevoie de timp, sau poate ca se mai poate lucra pe text… Nu, eu vreau sa vorbesc despre emotie.

A fost un spectacol in care Corina Moise a stralucit: mi-a transmis bucurie, tristete, indoiala, neliniste sufleteasca, lupta, resemnare. Da, e o bucurie pentru mine, ca spectator brailean, sa constat ca echipa noastra de actori s-a imbogatit cu inca o actrita extrem de talentata.

A fost un spectacol in care Ramona Ginga a fost impresionanta in rolul mamei care, inteleapta, profunda, cu un suflet zbuciumat si nelinistit, m-a facut sa lacrimez si sa-i inteleg lupta interioara…

A fost un spectacol in care Liliana Ghita face inca o data dovada talentului si experientei sale, intr-un rol extrem de solicitant.

A fost un spectacol in care Emilian Oprea a fost, pe rand, bland, bun, drept, nelinistit, nesigur, intrigat…

Nu vreau sa va spun mai multe, pentru ca va rog sa mergeti sa vedeti spectacolul.

De fiecare data, dupa o premiera, imi ramane o fraza in minte, care devine pentru mine definitorie pentru spectacolul respectiv. De data aceasta, e (citez cu aproximatie): “Atunci cand vrei sa te apropii mai mult de rau, trebuie sa te indepartezi cu un pas de Dumnezeu”…

Cred si voi crede mereu ca arta trebuie sa produca emotie, in primul rand. Eu am fost fericita dupa acest spectacol, pentru ca m-a emotionat. Pana la lacrimi, in anumite momente. Nu e deloc putin lucru. Si multumesc, inca o data, minunatii nostri actori, pentru ca in fiecare spectacol  puneti cate o bucatica din voi pe care noi, spectatorii, o devoram!

Ne vedem la teatru! (Cristina Iordache, foto: Radu Arama)